Moartea lui Mihai Eminescu, un subiect controversat şi intens disputat

Moartea lui Mihai Eminescu şi cauzele decesului său au reprezentat un subiect controversat încă de când a avut loc tragicul eveniment, în data de 15 iunie 1889, şi până în zilele noastre.

De-a lungul timpului, au existat mai multe variante în ceea ce priveşte decesul marelui poet, de la cauza oficială, respectiv diagnosticul de sifilis, şi până la diverse teorii privind uciderea sa, fiind un personaj care deranja puterea şi interesele mai marilor ţării. În ultimii ani, însă, mai mulţi specialişti au căzut de acord că moartea lui Mihai Eminescu a fost mai degrabă cauza unui cumul de factori, printre care o boală degenerativă, viciile sale şi un tratament eronat care i-a fost aplicat.

Primele semne ale bolii lui Mihai Eminescu

Primele simptome ale bolii lui Mihai Eminescu au apărut în jurul anului 1883, pe când poetul avea 33 de ani. Atunci a început să manifeste o stare de sugestibilitate crescută, oscilații bruște ale tonalității afective, fenomene de atenţie scăzută și pierderi de memorie. De asemenea, a avut episoade de agitație, confuzie și halucinații. În data de 23 iunie 1883, pe o căldură înăbușitoare, Mihai Eminescu a dat primele semne vizibile de alienare mintală.

Printre simptomele pe care le-a avut poetul se numără: insomnie, cefalee, vertij, amețeli, greață, vărsături, palpitații, dureri toracice, leșinuri, convulsii, tremurături, paralizii parțiale, ulcere la picioare, otită și surditate.

În data de 28 iunie 1883, poetul a fost internat pentru prima dată în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.

Între anii 1883-1889, Mihai Eminescu a fost internat de mai multe ori în spitale din România și din străinătate. În anul 1886, în urma unui episod de instabilitate psihică și fizică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul de boli mintale Oberdöbling din Viena, unde a fost tratat cu metode controversate. Poetul a fost injectat cu mercur, chinină și morfină, substanțe care i-au afectat și mai mult starea de sănătate. De asemenea, Eminescu a fost supus unui tratament cu șocuri electrice și hidroterapii reci, care i-au provocat dureri și convulsii. Tratamentele i-au provocat grave probleme de sănătate, iar starea lui s-a înrăutățit.

Totodată, boala lui Mihai Eminescu a avut un impact negativ asupra vieții sale personale și profesionale. A scris mai puțin și a publicat mai rar în această perioadă. A fost izolat de prieteni și de colegi. A avut conflicte cu Titu Maiorescu și cu alți membri ai Junimii. Mai mult decât atât, poetul a fost concediat de la ziarul Timpul din cauza lipsei de activitate.

Moartea lui Mihai Eminescu

Unii spun că şi relația tumultuoasă pe care poetul a avut-o cu Veronica Micle i-ar fi înrăutăţit starea de sănătate.

Mihai Eminescu a ajuns în grija surorii sale, Harieta, care l-a primit în căsuţa sa din Botoşani şi l-a îngrijit, cu toate că şi ea avea mari probleme de sănătate. Aceasta se târa noaptea pe coate pentru a ajunge la patul fratelui său şi a-i aduce apă sau orice avea nevoie.

Cu toate acestea, Veronica Micle l-a convins pe Eminescu să se mute la Bucureşti, în anul 1889. Acolo avea să-şi găsească sfârşitul.

Mihai Eminescu a ajuns să fie internat în data de 3 februarie 1889 la sanatoriul Mărcuța din București. Ulterior, a fost transferat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-au examinat pe Eminescu. Aceştia au concluzionat, printr-un raport medical din data de 20 martie 1889, că “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.

Mihai Eminescu a murit în data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, în sanatoriul medicului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. Avea 39 de ani. Oficial, cauza morţii a fost sifilisul. Poetul ar fi suferit de această maladie în ultimii șase ani de viaţă.

Înmormântarea lui Mihai Eminescu

Corpul neînsuflețit al poetului a fost expus depus în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor de copii a interpretat litania „Mai am un singur dor”.

După slujba religioasă și un discurs al scriitorului Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate. Acolo, Dimitrie Laurian a rostit al doilea discurs funebru. Ulterior, cortegiul, din care făceau parte mari personalităţi, dar la care s-au alăturat şi foarte mulţi trecători, a pornit pe Calea Victoriei, apoi pe Calea Rahovei, ajungând la cimitirul Șerban Vodă, denumit în ziua de azi Bellu.

Patru elevi ai Școlii normale de institutori din București au purtat pe umeri sicriul lui Eminescu până la mormânt. Acolo, marele poet a fost îngropat sub „teiul sfânt”.

Teorii privind moartea lui Mihai Eminescu

Teoria sifilisului

Studiile recente, efectuate de 12 medici români reputaţi, au respins această teorie, în ciuda diagnosticului oficial pus la finalul vieţii lui Eminescu.

„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp.”, a declarat Eduard Apetrei, medic cardiolog.

Medicii au studiat toate documentele referitoare la starea de sănătate a poetului din ultimii șase ani de viaţă. Ulterior, au concluzionat că Mihai Eminescu nu a murit din cauza sifilisului. Este posibil, însă, ca inima acestuia să nu fi rezistat tratamentului cu mercur, afecţiunii bipolare de care suferea şi fumatului. Aşadar, un tratament eronat, un posibil caz de malpraxis, la care s-au adăugat viciile poetului, i-ar fi adus moartea poetului.

Teoria crimei

Această teorie se bazează pe presupunerea că Mihai Eminescu ar fi fost un incomod pentru unii politicieni sau intelectuali din epoca sa, care ar fi vrut să îl înlăture din viața publică și să îi cenzureze opera.

Unul dintre cei acuzați de implicare în acest complot ar fi fost chiar prietenul său Titu Maiorescu. Acesta ar fi avut interese ascunse și ar fi manipulat diagnosticul și tratamentul poetului. Potrivit acestei teorii, Eminescu nu ar fi suferit de sifilis, ci ar fi fost otrăvit cu mercur în mod intenţionat. Această substanță i-ar fi provocat simptome de alienare mintală și degradare fizică. Cu toate acestea, teoria nu are dovezi solide și este respinsă de majoritatea istoricilor.

Teoria nebunului ucigaş

Eminescologul Emil Coşereanu a prezentat una dintre ipotezele apărute în presă, chiar după moartea poetului. Acesta susţine că a văzut la un dizident politic, păstrat în original, un articol din ziarul ”Universul”, mai precis numărul din 28 iunie 1926, în care se dădea de înţeles că Eminescu ar fi murit din cauza unei lovituri aplicate de un alt pacient al Institutului ”Caritatea”, al doctorului Alexandru Şuţu.

”Era prezentată mărturia frizerului Dumitru Cosmănescu, căruia Eminescu îi spunea «Dumitrache». Acesta nu era un oarecare, a fost frizer al Regelui. Şi acesta povesteşte că l-a vizitat pe Eminescu la santoriu, acolo unde a avut loc o întâmplare neobişnuită. Eminescu se plimba prin curtea sanatoriului şi, când l-a văzut, l-a întrebat «Măi, Dumitrache, ştii tu să cânţi Deşteaptă-te Române? Frizerul i-ar fi răspuns «Nu». Eminescu l-a luat să-l înveţe şi a început să cânte cu vocea sa superbă de tenor, de plângeau ardelenii când îl auzeau.

Atunci un nebun din curte a venit şi l-a lovit pe Eminescu cu o scândură în cap. Poetul a căzut la pământ şi i-ar fi spus frizerului: «Dumitrache, chemă medicul că mă prăpădesc». Au venit doi brancardieri şi l-au luat pe Eminescu. A venit după aceea doctorul Şuţu şi a spus că totul este bine şi că Eminescu este bine. Peste două zile a murit însă. Probabil de la aceea lovitură puternică să fi păţit ceva.”, a declarat Emil Coşereanu.^[sursa]

Teoria sinuciderii

Una dintre cele mai controversate teorii este aceea conform căreia poetul şi-ar fi luat singur viaţa. Această teorie presupune că Mihai Eminescu ar fi vrut să își pună capăt zilelor din cauza suferinței provocate de despărțirea de Veronica Micle și de situația sa financiară precară.

Poetul ar fi încercat să se sinucidă prin înghițirea unei doze mari de mercur, dar ar fi fost salvat la timp de medici. Totuși, mercurul i-ar fi provocat complicații grave și ar fi dus la moartea sa. Cu toate acestea, această teorie nu are niciun suport documentar, fiind doar o ipoteză lansată în presa vremii. Mai mult decât atât, teoria este contrazisă de faptul că Eminescu a scris poezii și a tradus opere literare până în ultimele zile ale vieții sale.

Moartea lui Mihai Eminescu a fost învăluită în multe speculații și teorii, care nu au fost încă elucidate pe deplin. Ştim doar că sfârşitul marelui poet a avut un impact profund asupra literaturii și culturii românești. Opera sa a continuat să fie apreciată și să inspire generații de scriitori și cititori, iar Eminescu a rămas o figură emblematică în cultura românească, fiind considerat cel mai mare poet al literaturii române.