În urmă cu şapte decenii, trei stele au dispărut de pe cer, fără o explicaţie logică. În noaptea de 19 iulie 1952, Observatorul Palomar din apropiere de San Diego, California (SUA), a efectuat un studiu detaliat al cerului nocturn, concentrându-se pe o regiune specifică și realizând mai multe fotografii repetate cu scopul de a detecta obiecte din Sistemul Solar, precum asteroizii, pe măsură ce treceau în fața stelelor. În cursul acelei nopți, trei stele au disparut pentru totdeauna.
Sute de stele au dispărut fără urmă
Dar cele trei stele nu sunt singurele care au dispărut în mod inexplicabil. Nici pe departe. În anul 2019, proiectul VASCO (Vanishing and Appearing Sources during a Century of Observations) a încercat să catalogheze câte stele au dispărut de pe cer în ultimii 70 de ani și a constatat că aproximativ 100 au dispărut fără o explicație concretă.
Proiectul VASCO a comparat imaginile realizate de Observatorul Naval al SUA începând din anul 1949 cu imagini din studiul cerului Pan-STARRS între anii 2010 și 2014. Software-ul folosit de echipă a ajuns la aproximativ 150.000 de potențiale surse de lumină care au dispărut în anii care au trecut între timp.[sursa]
Apoi au făcut referințe încrucișate cu alte seturi de date pentru a restrânge și mai mult numărul acestora. În urma acestui proces au rămas cu 24.000 de candidați, pe care apoi i-au analizat manual pentru a exclude defecțiunile camerelor de luat vederi și alte erori. La final, au ramas în jur de 100 de candidați promițători pentru sursele reale de lumină care au dispărut din peisajul nostru.
Stelele pot să se întunece, precum Betelgeuse, o supergigantă roşie care pare să se stingă, sau să explodeze ca o supernovă, lăsând în urmă o strălucire care durează timp de ore sau zile, dar, în general, nu dispar pur și simplu din peisaj.
O posibilă explicație este că nu au reușit să devină supernove, ci s-au prăbușit într-o gaură neagră. Cu toate acestea, se crede că acest lucru este incredibil de rar, cu şanse de mai puțin de 1 la 90 de milioane, și probabil că nu ar explica de ce au dispărut atât de multe puncte de lumină de pe cer. Un studiu ulterior realizat de VASCO, care a analizat și alți candidați la dispariție, a plasat rata de detectare a supernovelor eșuate la mai puțin de 1 la 600 de milioane. Pentru a face o comparaţie, şansele de a câştiga la loto sunt de 1 la 13.983.816.
Alte explicaţii posibile ar putea fi lentilele gravitaționale, unde spațiul-timp este deformat de obiecte extrem de grele, amplificând uneori obiectele aflate la mare distanță, sau alte explozii scurte de lumină, cum ar fi exploziile de raze gamma, care au fost surprinse în studiile mai vechi. Obiectele care se deplasează mai aproape, cum ar fi asteroizii, ar putea, de asemenea, să explice aceste dispariții.
În timp ce studierea acestor obiecte prezintă interes pentru astrofizicieni, care ar putea fi nevoiți să explice mecanismele de dispariție a stelelor, unul dintre factorii care au motivat căutarea a fost mult mai îndepărtat: căutarea unei Sfere Dyson (o megastructură ipotetică care înconjoară o stea și captează un procent mare din energia sa radiantă), o modalitate ipotetică prin care civilizațiile avansate ar putea exploata puterea unei stele, înconjurând-o cu panouri solare. Căutarea acestor tranziții ar putea (și este un „ar putea” destul de mare) să ne conducă spre identificarea unei civilizații avansate.
„Dacă o regiune a cerului are tendința de a produce o fracțiune neașteptat de mare de candidați în raport cu fundalul, această regiune sau «punct fierbinte» ar putea merita o atenție suplimentară.”, a scris o altă echipă în lucrarea lor din 2019 din The Astronomical Journal.[sursa]
Cu toate acestea, nici studiul de monitorizare nu a identificat candidați buni pentru Sferele Dyson, lăsându-ne cu o mulțime de stele lipsă și nu prea multe explicații.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
