Horia Agarici, pilotul care a salvat Constanţa, denigrat de autorităţi

Horia Agarici a fost poet şi aviator al Forțelor Aeriene Române. Maiorul a fost unul dintre aviatorii de elită al celui de-Al Doilea Război Mondial ai Armatei Române. Pentru faptele sale extraordinare de vitejie din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost supranumit și „Salvatorul Constanței” sau „vânătorul de bolșevici”.

Horia Agarici s-a născut în data de 6 aprilie 1911, la Lausanne, în Elveția, dar şi-a petrecut copilăria la Iași. Părinții lui Horia au fost Constantin și Valeria. Mama provenea din familia Rusovici, venită din Serbia și stabilită în Basarabia. În secolul al XIX-lea, familia își schimbase numele în Russo, scriitorul Alecu Russo fiind una dintre rudele Valeriei. Aceasta din urmă a murit de tânără. S-a stins în prima zi a anului 1914, înainte ca Horia să împlinească trei ani, iar moartea mamei a dus la o ruptură între tată și fiu. 

După începerea cursurilor liceale în acest oraș, familia s-a mutat la Brașov, unde Horia a terminat studiile liceale la Liceul Doctor Ioan Meșotă. După un an de studii la Politehnica din Timișoara, a decis să devină ofițer de aviație, urmând cursurile Școlii militare de ofițeri de aviație de la Cotroceni, pe care le-a absolvit în anul 1933.

După obținerea brevetului de pilot de război, în data de 16 aprilie 1934, proaspătul aviator militar a activat în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane. A fost avansat la gradul de locotenent de aviaţie în anul 1937.

În anii 1934-1935, Horia Agarici a muncit mult. A studiat cărți tehnice, scrise în engleză, franceză, germană și italiană, îmbogăţindu-şi constant cultura științifică. Devenise omul pe care toți îl consultau atunci când era vorba despre vreo noutate în domeniul aerodinamicii sau al mecanicii.

Horia Agarici, erou de război

În data de 22 iunie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu, trupele române au trecut Prutul. Începea o lungă campanie, al cărei obiectiv era eliberarea unor teritorii aparținând României, ocupate de Uniunea Sovietică.

O zi mai târziu, pe 23 iunie, o escadrilă de bombardament sovietică se deplasa dinspre mare, pentru a ataca mai multe obiective din zona Constanţei. Acolo se aflau rezervoarele de petrol, Gara Maritimă, Spitalul Militar, Poşta, Halele Centrale.

Locotenentul Horia Agarici tocmai făcuse cale întoarsă pe aerodromul din Mamaia, deoarece avionul său, un Hawker Hurricane, se defectase în zbor, având scurgeri de combustibil la un rezervor. Escadrila 53 Vânătoare destinată apărării coastei, pe care Agarici o conducea, plecase să escorteze o formaţiune de bombardiere spre Buzău, când s-a dat alarma. Se anunţase că o escadrilă sovietică venea către Constanţa.

Riscând totul, locotenentul Horia Agarici s-a urcat în avionul său, care avea un singur rezervor plin şi a plecat de unul singur să înfrunte inamicii. Dintre cele cinci bombardiere, românul a distrus trei, iar pe celelalte două le-a pus pe fugă.

Cu ultimele resurse de combustibil, curajosul pilot a reuşit să aducă la sol avionul. A fost întâmpinat ca un erou şi a devenit cel mai brav ofiţer al Armatei Române din Al Doilea Război Mondial. Mai mult, a fost chiar primul militar român decorat pentru fapte de arme în cel de-Al Doilea Război Mondial. Păstorel Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu, şi Gherase Dendrino i-au compus o melodie al cărui refren suna astfel: „A plecat la vânătoare Agarici / Să vâneze bolşevici“.

„[…] Mi-am lăsat din reparat avionul, m-am urcat în celălalt, l-am încercat și am plecat. Urcarea a fost ca în ascensor… Sus, și încă din timpul urcării, am căutat să întretai drumul valului de avioane, dar nu l-am mai găsit, cu toate că scormonisem și peste, și sub câteva valuri de nori de prin largul mării. Mă întorceam la aerodrom când observ în fața mea o formație de linii subțiri: avioane de bombardament, văzute din spate. Am pus viteză maximă, am luat ceva înălțime și, în atacuri, cu deschiderea focului de la numai 150 metri distanță și, cu continuarea lui până aproape de ciocnire, trăgând mereu, am doborât, în patru atacuri, în timp de circa un minut, trei avioane.

Atacurile au fost atât de repezi încât, de exemplu, la primul avion doborât, s-au găsit numai vreo 36 de cartușe trase de mitraliorul din spate. Primul avion a aterizat, lovit în motoare, rezervoare și radiatoare, aproape de aerodrom, pe Peninsula Kituc, și personalul lui a fost capturat. Al doilea avion a intrat în vrilă și a căzut în mare, la circa 10 kilometri de Băile Mamaia, iar al treilea a aterizat forțat la Traian-Val. [Şi] echipajul [acestuia] a fost capturat. (…)

[Avionul cu care am plecat] era al unui camarad și avea un defect la limitatorul compresorului, din care cauză, când am zburat cu el, au fost momente când a trecut în supraputere. Din acest motiv, după al doilea atac, a început să-mi arunce ulei pe geam, să se înfierbânte și să piardă putere, lucru pentru care am fost obligat să întrerup atacul la al treilea avion doborât pentru a nu strica motorul avionului meu.”, a povestit mai târziu Horia Agarici.

Horia Agarici, lovit de soartă

Ultima victorie aeriană obținută de Horia Agarici a avut loc la 4 aprilie 1944, când aviația americană a bombardat pentru prima dată Bucureștiul. Aviatorul se afla atunci la Pipera. Decolând la alarmă împreună cu unitatea sa, a înfruntat valurile de cvadrimotoare pe cerul Câmpiei Române. A reușit să incendieze un aparat B-24 „Liberator”, care s-a prăbușit undeva în apropiere de Giurgiu.

În aceeași zi, în familia sa s-a petrecut o tragedie. În plan personal, aviatorul depusese, încă din toamna anului 1943, hârtiile să se căsătorească. Aleasa inimii era o fată de condiție modestă. Cu această tânără, Horia Agarici avea un copil care se născuse la începutul anului 1943 și pe care viitoarea soție îl creștea în casa părinților ei din Constanța. Din nefericire, în ziua de 4 aprilie, casa a luat foc. O rudă nevăzătoare, sosită în vizită, a trântit o lampă cu gaz, pornind un incendiu, în care a ars și băiețelul.

A doua zi, la 5 aprilie, Horia Agarici a fost detașat, din nou, ca pilot de încercare la I.A.R. Brașov. Deși nu a fost de acord cu această măsură, care echivala cu scoaterea sa din linia întâi a frontului, aviatorul nu a avut puterea să se opună. Cum pe aerodromul uzinei de la Brașov se aflau și câteva avioane I.A.R.-80/81 gata pregătite pentru luptă, Agarici a mai luat parte la unele înfruntări aeriene, dar fără a mai fi creditat cu vreo victorie.

23 august

Momentul 23 august 1944 l-a găsit pe Horia Agarici la București. Venise cu motocicleta personală, pentru a duce o mapă plină cu hârtii. Fiind poreclit drept „Vânătorul de bolșevici”, camarazii l-au sfătuit să se ascundă pentru că veneau rușii și viața lui avea să devină un coşmar. Astfel, eroul de la Constanţa a părăsit orașul a doua zi, „pe un haos de nedescris”. A ajuns la Brașov, unde s-a întâlnit cu soţia sa. Împreună, s-au refugiat la Geoagiu-Băi, la niște rude.

În luna septembrie, când frontul s-a stabilizat în Transilvania, Agarici, nemaisuportând să stea ascuns, a decis să-și reia activitea. Asta în ciuda faptului că putea fi arestat de sovietici sau acuzat de dezertare de români. A mers „cu ochii în patru și cu frica în sân” pe aerodromul Balomir. Acolo se aflau atât români, cât și sovietici. Spre surprinderea sa, a fost lăsat în pace. Mai mult, i s-a dat autorizație de liberă trecere spre București.

Din noiembrie 1944 și până la sfârșitul războiului, Horia Agarici și-a continuat activitatea la Brașov. Ulterior, a fost trecut în rezervă, primind gradul de căpitan.

Horia Agarici, de la erou, la „criminal de război”

Regimul comunist însă avea să-l pedepsească pentru faptele sale. Problema era că provocase distrugeri URSS, iar puterea fusese luată în România tocmai de sovietici.

După război, în timpul ocupaţiei sovietice, Horia Agarici a fost degradat, ca și alți aviatori care se distinseseră pe frontul de est. În anul 1955, printr-un ordin al ministrului forțelor armate, statutul de ofițer i-a fost retras, fiind trecut în rândul trupei. Aşadar, de la ofiţer, erou de război, avea să devină un simplu soldat. S-a spus că ar fi fost întemnițat la Aiud ca deținut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică, însă acest lucru nu a fost confirmat.

Pilotul a trăit într-un apartament sărăcăcios de la parterul unui bloc comunist, cu 4 etaje, în Constanţa. Horia Agarici a murit în data de 13 iulie 1982. Avea 71 de ani. Pilotul a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa.