Lupul cu coamă, cel mai mare canid din America de Sud

Deși ar putea arăta ca o încrucișare între un lup și o vulpe, lupul cu coamă face parte dintr-un gen de sine stătător.

Picioare lungi, blană brună, urechi mari și o coadă stufoasă – lupul cu coamă (Chrysocyon brachyurus) seamănă remarcabil de bine cu o vulpe și ai fi iertat dacă ai crede că este un lup, așa cum sugerează și numele. Cu toate acestea, această creatură remarcabilă nu este, de fapt, strâns înrudită cu niciunul dintre ei. Așadar, ce este mai exact lupul cu coamă și ce urmărește?

Ce este lupul cu coamă

Lupii cu coamă sunt cel mai mare canid care se găsește în America de Sud și al patrulea canid din lume ca mărime. Sunt singurii membri ai genului Chrysocyon, potrivit Institutului Național Smithsonian de Biologie a Grădinilor Zoologice și de Conservare a Naturii, ceea ce îi face un grup aparte.^[sursa]

Lupul cu coamă are picioare lungi și negre, blană roșie curgătoare și urechi mari. Își primesc numele de la o linie de blană neagră care le străbate gâtul și spatele. Denumirea științifică Chrysocyon înseamnă „câine auriu”.

Unde trăieşte lupul cu coamă

Conform IUCN (International Union for Conservation of Nature and Natural Resources), lupul cu coamă este clasificat ca fiind aproape amenințat cu dispariţia, existând în prezent o populație de aproximativ 17.000 de exemplare răspândite în America de Sud, respectiv din Brazilia până în Paraguay, Argentina, Bolivia și Peru.^[sursa]

Aceste canide se întâlnesc într-o serie de habitate, inclusiv în pajiști și savane, și se știe că sunt adaptați la fiecare zonă de mediu. Ele se află sub principala amenințare a pierderii habitatului din cauza defrișărilor, precum și a vânătorii ilegale și a morții pe șosele.

Cât de înalt este şi cât cântăreşte lupul cu coamă

Lupul cu blană cântărește în jur de 20-25 de kilograme și are o înălțime de aproximativ 90-100 de centimetri la umăr, conform World Wildlife Fund. Aceștia au chiar și un grafic la îndemână care compară lupul cu blană cu dimensiunile altor animale mai cunoscute.

Ce mănâncă lupul cu coamă

Lupii cu blană nu sunt mâncători pretențioși, având o dietă omnivoră de fructe, legume și mamifere mici, cum ar fi rozătoare, și uneori insecte. Mănâncă mamifere mici, cum ar fi cuis, care sunt asemănătoare cu porcușorii de Guineea sălbatici, percum și păsări. De asemenea, se spune că au o hrană preferată: lobeira sau „planta lupului”, un fruct asemănător cu roșiile.

Ce zgomote scoate lupul cu coamă

Spre deosebire de omonimii lor lupi, aceştia nu urlă. În schimb, se spune că comunică printr-un lătrat puternic, ceea ce îi ajută să avertizeze alți lupi cu coamă să se îndepărteze de partenerele lor. Sunt în mare parte solitari, dar se adună în timpul sezonului de împerechere pentru aproximativ o lună.

Sunt lupii cu coamă înrudiți cu alte specii de lupi?

După cum am precizat la începutul articolului, în ciuda numelui lor, lupii cu coamă nu sunt strâns înrudiți cu alte specii de lupi, cum ar fi lupul cenușiu comun sau chiar lupul roșu, specie pe cale de dispariție. Aceştia aparțin unui gen distinct, denumit Chrysocyon, și sunt singurele specii din acest gen. De fapt, sunt mai strâns înrudiți cu câinele de tufiș (Speothos venaricus), un canid foarte mic și chiar mai evaziv, decât cu lupii.

Lupul cu coamă are o istorie evolutivă separată de cea a lupilor obişnuiţi care se găsesc în alte părți ale lumii.

Cât timp trăieşte lupul cu coamă

Este dificil de estimat durata de viață a lupilor cu coamă în sălbăticie, dar cele mai bune estimări actuale sugerează că aceasta se situează între 6 și 8 ani, deși acest lucru este în mare parte necunoscut din cauza naturii lor oarecum izolate și secretoase. Factori precum distrugerea habitatului și indisponibilitatea hranei influențează speranța de viață în mediul lor natural.

De asemenea, lupii cu coamă sunt vulnerabili la râia sarcoptică, o boală de piele extrem de contagioasă cauzată de acarieni paraziți, care le poate afecta semnificativ sănătatea și populația.

Estimările privind longevitatea animalelor captive sugerează că acestea ar putea trăi mai mult în parcurile și sanctuarele de animale sălbatice, ajungând adesea la vârsta de 10-15 ani.