Ninja: cum au devenit vechii spioni japonezi eroi în zilele noastre. Originea ninja şi curiozităţi despre acest ordin

Ninja, cunoscuți și sub numele de shinobi, erau spioni asasini din Japonia medievală, renumiți pentru abilitățile lor în arta ascunsă și tactici neconvenționale. Originea luptătorilor ninja se poate găsi în spionajul apărut cu peste 2.500 de ani înainte de Sun Tzu (cca. 400-320 î.Hr.), care afirma, în tratatul său intitulat „Arta războiului”, că “nu există domeniu în care spionii să nu poată fi folosiți cu succes”.

În pofida anonimatului lor, anumite familii ninja au devenit celebre, la sfârșitul secolului al XVI-lea, când au intrat în serviciul marilor seniori (daimyo), care îi foloseau în disputele lor cu alte clanuri de samurai.

Istoria ninja este învăluită de mitologie

Unii cercetători moderni se întreabă dacă ninja au existat cu adevărat sau dacă au fost doar o invenție a culturii japoneze. Acest scepticism provine, în parte, din faptul că ninja sunt deseori descriși ca experți în arte marțiale cu abilități supranaturale sau ca vrăjitori care pot porni un foc din vârful degetelor și pot mișca vântul și obiectele cu ajutorul semnelor cu mâna. În multe povești, ei zboară și chiar se împart în mai multe corpuri pentru a-i păcăli pe cei care îi urmăresc.

Cei mai mulți cercetători cred că relatările istorice despre ninja, ca și cele despre multe personaje din lumea interlopă, au fost înfrumusețate aproape în totalitate, păstrând în același timp un sâmbure de adevăr. „Abordarea obișnuită, chiar și în rândul savanților, este pur și simplu de a accepta mitul original al spionilor ninja ca pe un fenomen istoric autentic care, timp de secole, a fost foarte romanțat și, mai recent, foarte comercializat.”, scrie Stephen Turnbull, expert în istorie japoneză și autor al cărții Ninja: Unmasking the Myth.^[sursa]

Ninja au fost activi încă din secolul al XIV-lea, când au fost angajați de daimyo, sau de domnii feudali ai războiului japonez, în principal pentru obţinerea de informații și contrainformații. Însă natura lor intrinsec secretă a lăsat puține mențiuni despre ei în documentele istorice. Mare parte din ceea ce se știe provine din texte scrise în anii 1600 și mai târziu, mult după războaiele shogunilor, perioadă în care luptătorii ninja au înflorit.

Ninja au servit mai ales ca spioni

Ce anume făcea un ninja să fie remarcabil? Spre deosebire de ceilalți războinici faimoși ai Japoniei, samuraii, care erau luptători foarte bine antrenați și proveneau din familii de elită, ninja proveneau din toate nivelurile societății. Și, spre deosebire de samurai, ninja nu erau legați de un cod strict al onoarei, denumit Bushido, care impunea lupta față în față. Stăpânii războinici puteau angaja ninja pentru a se arunca în genul de război de gherilă care ar fi dezonorat un samurai.

Deoarece serveau ca mercenari și spioni, ninja trebuiau să fie deosebit de pricepuți la deghizări și subterfugii. Și, deși sunt descriși în mod popular ca fiind asasini antrenați, era mai probabil ca ei să își mobilizeze abilitățile de furișare, distragere a atenției și contrainformații decât să ucidă. Responsabilitatea lor finală era de a aduna pe ascuns informații utile pentru stăpânul lor.

Cuvântul „ninja” nu apare în textele și mărturiile istorice înainte de secolul al XIX-lea. Mai degrabă, textele timpurii se refereau la acești luptători cel mai des sub numele de „shinobi”, care are un caracter comun cu ninja în scrierea japoneză kanji. Vocabulario da Lingoa de Iapam, un dicționar japonez-portughez publicat de misiunea iezuiților din Nagasaki în anul 1603, definește shinobi ca fiind „un spion care, în timp de război, intră noaptea sau clandestin într-un castel sau se infiltrează în rândurile inamicului pentru a obține informații”.

Aceste informații îi făceau pe shinobi extrem de valoroși pentru patronii lor, spune istoricul Yamada Yüji, vicepreședinte al Centrului Internațional de Cercetare Ninja de la Universitatea Mie din Japonia și editor al unei antologii multidisciplinare de studii ninja: „Trebuie să cunoști topografia poziției inamicului, starea proviziilor sale de hrană, structura castelului său. Era treaba shinobiului să obțină acest tip de informații cruciale. Ei se infiltrau în domeniul inamicului și constatau cum arată terenul… și creau haos prin acte de sabotaj și incendiere.”^[sursa]

Originile artelor ninja

Ca mercenari, ninja au luptat pentru stăpânii de război din toată Japonia. Dar, potrivit Gunpo Samurai Youshuu, un dicționar al legii marțiale a samurailor, cei mai buni shinobi din epoca feudală proveneau din provinciile vecine Iga și Koka, situate în regiunea muntoasă de la sud-est de capitala de atunci a Japoniei, Kyoto. Până în secolul al XIV-lea, peste 20 de școli ninja au apărut în toată Japonia. Potrivit Bansenshukai din secolul al XVII-lea, o enciclopedie în 22 de volume despre arta ninja, disciplina ninjutsu și-a găsit inspirația în tacticile de gherilă ale strălucitului strateg de război chinez Sun Tzu.

Bansenshukai descrie artele ninja ca fiind abilități sociale, tehnici de conversație, mnemotehnice (tehnici care înlesnesc memoria), tehnici de transmitere, medicină, astronomie și chiar vrăjitorie. Ninja erau antrenați să își folosească intelectul și cunoștințele vaste pentru a se infiltra în orice mediu social, pentru a obține cunoștințe și pentru a scăpa în siguranță pentru a-și raporta descoperirile patronului lor. Din punct de vedere psihologic, un bun ninja avea nevoie de o autodisciplină intensă și de puritate a minții, mai spune Yamada Yüji: „o stare mentală de liniște absolută, în care o persoană nu va tresări nici dacă o lamă goală îi este apăsată pe piept”.^[sursa]

Ca maeștri ai deghizării, ninja se infiltrau adesea în locurile de interes nu la adăpostul nopții, ci în plină zi, deghizați în comercianți sau preoți budiști. Ei foloseau multe unelte comune, precum secera și sabia, ca arme, astfel încât să se poată amesteca printre țărani și fermieri. Dar, de asemenea, erau renumiți pentru că purtau shuriken, celebra stea ninja, deoarece aceste lame de aruncat de buzunar, ținute în mână, puteau fi ascunse cu ușurință și folosite pentru a dezarma un adversar.

Momente definitorii în istoria ninja

În timp ce originile lor ar putea ajunge până în secolul al XII-lea sau chiar înainte, shinobi au fost activi în perioada în care Japonia era plină de dispute teritoriale între lorzii războiului. Shinobi au jucat roluri importante în Războaiele Nanbokucho (1336-1392) și în Perioada Statelor Războinice (1467-1568), printre altele.

Incidentul Honno-ji din anul 1582 arată cum ninja puteau chiar să influențeze cursul istoriei japoneze. După ce un general samurai l-a asasinat pe Oda Nobunaga, unul dintre cei trei puternici shoguni care căutau să unifice Japonia, la templul Honno-ji din Kyoto, acesta s-a apucat apoi să îi ucidă pe cei loiali și pe aliații lui Nobunaga. Dar ținta sa, Tokugawa Ieyasu, un alt mare unificator al Japoniei, a avut norocul de a-l avea ca prieten și general pe ninja Hattori Hanzo din Iga. Un maestru spadasin, se crede că Hanzo (sau, posibil, un alt ninja anonim) l-a scos pe Ieyasu din teritoriul inamic și l-a dus în siguranță acasă.

Dacă Ieyasu ar fi fost ucis, istoria Japoniei ar fi putut lua o direcție substanțial diferită. În anul 1603, împăratul Gō-Yozei l-a ridicat la rangul de shogun. Shogunatul Tokugawa al lui Ieyasu, ultimul din epoca shogunilor, este creditat cu deschiderea a două secole de pace și prosperitate cunoscute sub numele de perioada Edo.

Tranziția către pace a fost însă dezordonată și afectată de o inegalitate enormă a bogăției. Se spune că un ninja, Ishikawa Goemon, născut în Iga, a încercat să facă viața mai suportabilă pentru țărani, folosind ninjutsu pentru a fura aurul de la cei bogați și a-l da celor nevoiași. Pentru unii, Goemon reprezintă un ninja care a devenit un fel de haiduc. Cu toate acestea, autoritățile, precum Consiliul Ninja din Japonia, îl consideră un erou legendar nelegiuit, care a apărut probabil din imaginația cuiva, și nu un personaj istoric real.

Indiferent dacă este reală sau fictivă, povestea lui Goemon se încheie tragic. După ce a eșuat în încercarea de a-l asasina pe Toyotomi Hideyoshi, un puternic dictator de război, oamenii lui Hideyoshi l-au executat pe Goemon fierbându-l de viu. În reprezentările de pe multe serigrafii și xilogravuri, fiul tânăr al lui Goemon a fost, de asemenea, aruncat în cadă, iar tatăl îl ține eroic deasupra uleiului clocotit, salvând viața fiului său în timp ce el însuși moare.

Reapariția în cultura pop

Cu astfel de povești pline de culoare, nu este surprinzător faptul că ninja au devenit astfel de icoane ale culturii pop pentru Japonia. Un primar din Iga, Okuse Heishichirō, a jucat un rol important în aducerea ninja în conștiința publică mai largă în anii 1950, construind Muzeul Minunilor Ninjutsu. A urmat o avalanșă de cărți, articole și pulp fiction.

Un moment cheie de popularizare a venit odată cu scena ninja din filmul James Bond din anul 1967, You Only Live Twice. În timp ce sute de asasini ninja coborau, în stil comando, de pe un luminator distrus în bârlogul lui SPECTRE, aruncând cu shuriken, mitul ninja a pătruns și s-a infiltrat în cultura pop.

Până în anii 1980, ninja a explodat într-o afacere uriașă, apărând pe scară largă în filme, televiziune, jocuri video, jucării, benzi desenate și chiar în denumiri de produse – de la blendere la motociclete și parfumuri. Ţestoasele Ninja a devenit un serial animat de succes, iar jucăriile aferente au devenit unele dintre cele mai bine vândute figurine de acțiune din toate timpurile. Acesta este genul de faimă și atenție pe scară largă pe care, în mod ironic, shinobi le-a evitat în mod constant în timp ce îşi făceau meseria.

Cu abilitățile lor ascunse și tacticile neconvenționale, ninja au fost mai mult decât simpli războinici ai umbrelor. Au fost artiști ai supraviețuirii, maeștri ai adaptabilității și inovatori în arta conflictului. Într-o lume dominată de codul rigid al samurailor, ninja au reprezentat o forță flexibilă, capabilă să navigheze prin complexitățile politice și sociale ale Japoniei feudale. Aceşti spioni nu doar că au influențat istoria militară, dar au lăsat o amprentă durabilă asupra culturii populare, inspirând generații întregi prin misterul și legendele care îi înconjoară.