Ciprian Porumbescu, geniul muzicii care s-a stins la doar 29 de ani

6 min


5
5 puncte

Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, pe nume Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu l-a întâlnit, pe când avea doar 7 ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare. Acesta a fost găzduit chiar în casa familiei Golembiovski.

Ciprian Porumbescu a început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi

În anul 1871, Ciprian Porumbescu a participat la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde s-a alăturat unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici sau Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi!”

ciprian porumbescu
Ciprian Porumbescu şi casa părintească din satul care astăzi îi poartă numele

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că în această perioadă tuberculoza i s-a strecurat în trup. Compozitorul era foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.

În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în anul 1876, s-a stins din viaţă mama sa, Emilia.

În anul 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

• CITEŞTE ŞI:  Tragedia moşierului Poroineanu: copiii lui s-au căsătorit fără să ştie că sunt fraţi

O iubire neîmplinită

În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, a cunoscut-o pe Berta Gordon, o fată înaltă şi subţire, fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit.”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”

“Drumurile noastre se despart, oare? Ale mele, de acum înainte, sunt înceţoşate, fără ieşire şi numai imaginea dumitale aruncă, în gândurile mele, o scânteie de lumină asupra tristei mele existenţe.

Sper în izbânda dorinţelor mele şi dacă bunul Dumnezeu nu mă va părăsi, totul se va schimba în bine. Să dea Dumnezeu, stimată domnişoară, să poţi înfăptui scopurile dumitale netulburată şi nesinchisindu-te de mine! Dacă, însă, se va ivi vreodată, totuşi, o împrejurare mai prielnică, nu mă îndoiesc că vei ezita să faci ceea ce inima şi mintea ţi-o cer, va fi fapta cea mai cuminte.

O, dacă aş putea să-ţi scriu cât mai mult te iubesc, dar şi aşa mă tem că am mers prea departe şi, deoarece nu pot şti cine va mai arunca privirea asupra scrisorii mele, trebuie să închei, însă cu o rugăminte.

Dacă vei fi la Rădăuţi şi dacă îţi va fi posibil, atunci doresc să-mi scrii. Cea mai strictă şi sacră discreţie va feri scrisoarea dumitale de privirele oricărui om. Din gura şi de mâna dumitale aş vrea să-ţi aflu părerea asupra SORŢII MELE. Sentinţa dumitale liberă şi nesilită de nimeni să hotărască ceea ce am de aşteptat, ceea ce am de sperat! Mai mult nu pot scrie”.

Din nefericire Berta plecase din Rădăuţi, iar scrisoarea marelui compozitor a rămas fără răspuns.

Ciprian Porumbescu a fost arestat, iar boala i s-a agravat

În anul 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea ”Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.

• CITEŞTE ŞI:  Bertha Benz şi primul automobil modern produs în serie: Benz Patent-Motorwagen

În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi. În anul 1878, Porumbescu a fost şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai Eminescu. După trei luni, Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Între anii 1879 – 1881, a primit o bursă de studiu la Conservatorul din Viena, acolo unde a studiat armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.

Tot acolo a luat lecţii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880, scoate o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura română.

În anul 1881, familia sa şi-a schimbat numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim. Golemb/Galamb se traduce din poloneză în română prin „porumbei”.

Între anii 1881 şi 1883, Ciprian Porumbescu a fost profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

La 11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul a avut parte de un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii în acelaşi an.

• CITEŞTE ŞI:  Wan Hu, primul astronaut din istorie

După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu i-a trimis o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită: „Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”

Moartea lui Ciprian Porumbescu

La 8 noiembrie 1882, a fost organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colctate fonduri pentru tratamentul său în Italia. La sfârşitul aceleiaşi luni, compozitorul a plecat în staţiunea Nervi din peninsulă.

Starea sa de sănătate nu s-a îmbunătăţit. În plus, dorul de plaiurile natale l-au măcinat. Într-una dintre scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!…”

În februarie 1883, Ciprian s-a întors la Stupca, lângă Suceava. În data de 6 iunie 1883, Ciprian Porumbescu s-a stins din viaţă, răpus de cumplita boală, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său. Avea doar 29 de ani.

Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit surorii sale: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

La moartea lui, Berta Gordon îi scria sorei acestuia, Mărioara: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine. Ţie ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu !”.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

5
5 puncte
Otilia Anuţa
Otilia este profesor de limba română şi colaborator al site-ului DespreLume.ro. Atunci când nu este la catedră, călătoreşte, scrie sau citeşte.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via