Arestarea lui Ioan Slavici: trimis după gratii atât de maghiari, cât şi de români

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist şi pedagog român, membru corespondent al Academiei Române. Opera sa literară a fost influențată de viața satului ardelean, fiind considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural.

Ioan Slavici s-a născut în data de 18 ianuarie 1848, în satul Șiria, pe atunci în Imperiul Austriac, în prezent un sat din judeţul Arad. A urmat cursurile liceului maghiar din Arad (1859-1865), după care s-a transferat la Liceul Piarist din Timișoara.

Din cauza dificultăților financiare ale părinților, tânărul Slavici a abandonat școala, reușind să susțină examenul de bacalaureat la vârsta de 20 de ani, în anul 1868, în Satu Mare. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Budapesta în octombrie 1868, dar a întrerupt studiile pentru că s-a îmbolnăvit.

În anul 1869, Slavici a reluat studiile la Facultatea de Drept din Viena. Acolo l-a cunoscut pe poetul Mihai Eminescu, iar între cei doi s-a format o puternică legătură de prietenie. Ioan Slavici a început să scrie la îndemnul lui Eminescu, care l-a recomandat revistei „Convorbiri literare”, unde a debutat ca scriitor, în martie 1871, cu comedia Fata de birău.

Ioan Slavici a ajuns România în anul 1874, stabilindu-se mai întâi la Iași, apoi la București. Acolo a lucrat ca publicist, profesor și ziarist. A fost redactor la ziarul „Timpul”, între anii 1877-1880, alături de Mihai Eminescu și de Ion Luca Caragiale. De asemenea, împreună cu I.L. Caragiale și George Coșbuc a editat revista “Vatra”, iar în timpul Războiului de Independenţă a colaborat cu ziarele “Ziua” și “Gazeta Bucureștilor”. În această perioadă s-a împrietenit şi cu Ion Creangă, cunoscând-o şi pe Veronica Micle.

Trimis după gratii pentru că a luptat pentru drepturile românilor

Preocupat de soarta românilor ardeleni, Slavici a înființat în aprilie 1884, la Sibiu, ziarul „Tribuna”, primul cotidian românesc din Transilvania. În același timp a fost ales secretar al Partidului Național Român din Transilvania, funcție pe care a deținut-o până în mai 1887.

Activitatea sa susţinută în favoarea drepturilor românilor din Transilvania, i-a adus lui Ioan Slavici acuzaţii de „agitație împotriva statului” maghiar. I-au fost intentate cinci procese de presă. În final, a fost condamnat să plătească mai multe amenzi, dar și să execute un an de închisoare, fiind încarcerat la Vác, o localitate de pe malul Dunării, în apropiere de Budapesta, în perioada 1888-1889.

Sursele arată că regimul închisorii din Vác a fost unul lejer. I s-a permis să primească ziare și reviste, să scrie şi chiar să primească vizite zilnice. În timpul închisorii Ioan Slavici şi-a continuat activitatea şi chiar a beneficiat de ajutorul directorului închisorii, Kovács, la corectarea de tipar a textelor maghiare, germane sau latine. În timpul închisorii a aflat despre moartea lui Mihai Eminescu, din data de 15 iunie 1889.

Ioan Slavici, trimis după gratii de autorităţile române

După ce a fost eliberat, Ioan Slavici s-a întors la București în anul 1890. Doi ani mai târziu, a primit cetățenia română.

Între anii 1902 și 1904, Slavici a încercat să construiască la Bușteni o stațiune balneară. S-a înglodat în datorii, intrând în cele din urmă în faliment în anul 1912. Scriitorul a fost obligat să-și vândă biblioteca și tot ce avea de preț în casă, fără a-și putea salva investiția iniţială. În același an, a început construcția unei case în București. Urcând pe schele, pentru a inspecta lucrarea a căzut alegându-se cu mai multe fracturi. În urma îndelungatei recuperări, scriitorul a rămas diabetic și astmatic.

Consecvent ideilor politico-sociale și morale din tinerețe, Slavici nu a ezitat să-și manifeste convingerile filohabsburgice, în contextul declanșării Primului Război Mondial. În realitate, Ioan Slavici împărtășea opinia regelui Carol I, care era un susținător al alianței cu Puterile Centrale. Și-a expus opiniile în ziarul „Ziua”, pe care l-a condus între anii 1914-1915.

După momentul intrării României în război împotriva Austro-Ungariei, în anul 1916, Ioan Slavici a fost arestat și închis, fiind acuzat de „propagandă antiromânească”. Slavici a fost arestat și întemnițat la Domnești, în Ialomița. După câteva luni de detenție, timp în care i-au fost confiscate manuscrise importante, printre care și un roman, a fost pus în libertate.

A doua arestare a lui Ioan Slavici

În timpul ocupației germane, Slavici a colaborat la „Gazeta Bucureștilor”, o publicație de orientare progermană. În ianuarie 1919, după încheierea păcii, scriitorul a fost arestat din nou. A fost judecat și condamnat la cinci ani de închisoare.

Ioan Slavici a avut o atitudine demnă în timpul procesului în care procurorii îl învinuiau de trădare și aservire față de germani.

„Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viața mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleași lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut și azi și ieri și alaltăieri.”, a spus Slavici în apărarea sa.

„Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e, cu toate acestea, în stare să ducă-n spinare toate cărțile pe care le-am publicat în românește, istorie, știință, literatură, drame.”, a mai spus Slavici în cadrul cuvântului de apărare de la finalul procesului său.

Ziarul „Universul”, din 14 februarie 1919, își informa cititorii despre depunerea de către Parchetul Curții Marțiale, la Văcărești, a unora dintre colaboratorii Gazetei Bucureștilor, sub acuzația de „atentat la siguranța statului și concurs dat inamicului”. Printre ei se aflau Ioan Slavici şi Tudor Arghezi.

Sentința a fost considerată nedreaptă de opinia publică. O campanie de presă fără precedent și presiunea publică pusă pe autorități a condus în final la eliberarea scriitorului, după mai puțin de un an de detenție. Slavici a fost pus în libertate la sfârșitul anului 1919 din închisoarea Văcărești.

Ultimii ani şi moartea lui Ioan Slavici

Pe când avea 71 de ani, fiind cuprins de amețeli, Ioan Slavici a leșinat şi a căzut, suferind o fractură care l-a ţinut la pat vreme de trei luni. Ziarul Viața românească i-a venit atunci în ajutor, plătindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut. În anii care au urmat, Slavici a mai publicat romane şi poveşti, dar şi articole la diverse publicaţii. În ultimii doi ani din viață a scris romanul Din păcat în păcat, care a rămas needitat.

Ioan Slavici a murit în data de 17 august 1925, la Crucea de Jos, orașul Panciu, județul Vrancea. Avea 77 de ani. A fost înmormântat, potrivit dorinței sale testamentare, la schitul Brazi, ulterior fiind reînhumat în cimitirul din orașul Panciu.^[sursa]

Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.