Louis de Funes, un actor legendar. Jandarmul care a făcut o lume întreagă să râdă

4 min


3
3 puncte

Louis de Funès a fost unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de comedie din Franța, care a jucat în peste 140 de filme și a creat personaje memorabile, precum Fantomas, jandarmul Cruchot sau Oscar.

Louis de Funès s-a născut în data de 31 iulie 1914, în Courbevoie, Franța, din părinți de origine spaniolă. A fost pasionat de desen și pian, dar a renunțat la școală și a avut mai multe locuri de muncă, printre care pianist de jazz, florar și contabil.

Viaţa personală a lui Louis de Funès şi debutul său în actorie

În anii ’30, Louis de Funès cânta la pian în barurile din Pigalle, cartierul cu cele mai în vogă cabarete din Paris, pianul fiind una dintre cele mai mari pasiuni ale marelui actor. Deşi nu avea studii în acest sens, viitorul actor avea o ureche muzicală de excepţie. Acesta a fost, de altfel şi motivul pentru care, în ciuda opoziţiei familiei sale, Louis a renunţat la şcoală.

Louis de Funès s-a căsătorit prima dată pe 27 aprilie 1936 cu Germaine Louise Elodie Carroyer, cea care i-a dăruit un fiu, Daniel Charles Louis, născut în anul următor. Căsnicia lor s-a destrămat 6 ani mai târziu, iar în anul 1942 cei doi au divorţat.

louis de funes
Louis de Funès, în două roluri emblematice: Jandarmul şi Mézeray

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, actorul, care nu cunoscuse încă succesul, s-a îndrăgostit de o secretară cu un nume celebru, Jeanne Augustine Barthélémy de Maupassant. Aceasta era strănepoata lui Guy de Maupassant, cei doi căsătorindu-se în anul 1943. În urma mariajului celor doi s-au născut doi fii: Patric, născut în anul 1944, care nu a arătat vreo atracţie faţă de actorie, preferând medicina şi devenind un excelent radiolog şi Olivier, născut în anul 1949, care a apărut în mai multe filme alături de tatăl său, dar a renunţat la cariera de actor şi a devenit pilot de avioane la Air France.

• CITEŞTE ŞI:  Olivia Farnsworth, fetiţa care nu simte durere, foame sau nevoie de somn

După ce a studiat un an actoria la şcoala Simon din Paris, Louis de Funès și-a început cariera de artist în piese de teatru, în care a avut parte de un succes moderat. Şi-a făcut debutul în cinematografie în anul 1945, la vârsta de 31 de ani şi de atunci a jucat, uneori magistral, în peste 130 de roluri în filme şi 100 de roluri în teatru, în următorii aproape 40 de ani.

Louis de Funès, un actor genial

Deși a debutat în cinema cu un rol minor în filmul La Tentation, de Barbizon, Louis de Funès a avut nevoie de peste zece ani și în jur de 80 de roluri secundare până să obțină primul său rol important în filmul Pouic-Pouic (1963), regizat de Jean Girault. Acesta a fost începutul unei colaborări fructuoase între cei doi, care au realizat împreună 17 filme, printre care celebra serie Jandarmul, foarte apreciată şi de publicul din România.

Louis de Funès a colaborat cu mulți actori și regizori renumiți, precum Jean Marais, Mylène Demongeot, Jean Gabin, Fernandel, Coluche, Annie Girardot, Yves Montand, Claude Zidi și alții. A jucat în filme de genuri diverse, precum comedie, aventură, muzical, polițist sau istoric. Unele dintre cele mai cunoscute filme ale sale sunt: Fantomas (1964-1967), Ocolul Pământului în 80 de zile (1956), Marele restaurant (1966), Oscar (1967), Hibernatus (1969), Aripioare sau picioare (1976) sau Aventurile lui Rabbi Jacob (1973). Astfel, Louis de Funès a devenit regele cinematografiei franceze între anii 1960-1970, şarmul său cinematografic atrăgând peste 150 de milioane de spectatori la filmele sale.[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  Ce sunt cercurile verzi misterioase din deşerturile Egiptului şi Arabiei Saudite şi cum produc acestea mâncare pentru milioane de oameni

Louis de Funès a fost considerat cel mai popular actor francez în mai multe sondaje de opinie realizate începând cu anii 1960. A fost cunoscut pentru stilul său de actorie plin de energie și pentru gama sa largă de expresii faciale și ticuri. Unii l-au numit “omul cu 40 de expresii faciale pe minut”. A fost apreciat atât de public, cât și de critici, fiind nominalizat la Premiile César pentru cel mai bun actor în 1979 și 1980.

louis de funes
Louis de Funes în filmul „Jandarmul și jandarmerițele”

Ultimii ani şi moartea lui Louis de Funès

Presa franceză a scris despre marele actor că, traumatizat fiind încă din tinereţe de falimentul tatălui său, a devenit extrem de zgârcit. Se spune că îşi plătea taxiurile cu cecuri crezând că, datorită notorietăţii sale, îi va face pe şoferi să nu încaseze banii cuveniţi.

Louis de Funès a fost un mare iubitor de natură și grădinărit. S-a mutat într-un castel împreună cu soţia sa, situat în Le Cellier, în grădina căruia a plantat peste 800 de specii de trandafiri.

Spre finalul carierei, de Funès a avut numeroase probleme medicale, cele mai grave dintre ele fiind acelea legate de inimă, medicii opinând că acestea au fost cauzate de intensitatea rolurilor sale. De altfel, la ultimele proiecte cinematografice actorul era mereu asistat de un doctor, iar o ambulanţă era pregătită să-l transporte la spital în caz de nevoie.

Louis de Funès a murit în data de 27 ianuarie 1983, la vârsta de 68 de ani, în urma unui infarct miocardic. Soţia sa, Jeanne, a decis ca marele actor să fie înmormântat în grădina castelului din Le Cellier, de pe Valea Loarei. Ultimul său film a fost Jandarmul și jandarmerițele (1982). A lăsat în urmă o moștenire artistică impresionantă și o amintire vie în inimile fanilor săi.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

3
3 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via