Dusko Popov, spionul sârb care a fost sursă de inspiraţie pentru James Bond

4 min


14
14 puncte

Popov. Dusko Popov. Acesta este numele spionului care i-a servit ca sursă de inspiraţie scriitorului Ian Fleming pentru crearea celebrului personaj James Bond.

Dusko Popov s-a născut în anul 1912, într-o familie înstărită de sârbi. A avut parte de o copilărie fără griji, urmând, mai întâi, cursurile Universităţii din Belgrad, unde şi-a luat licenţa în drept, după care a urmat cursurile doctorale la Universitatea din Freiburg, Germania.

În Germania tocmai preluase puterea Adolf Hitler, iar tânărul Dusko începea să prindă ură pe nazişti. Această ură a crescut treptat, până când a ajuns la un nivel atât de ridicat, încât Dusko s-a decis să-şi dedice viaţa pentru a-i distruge pe nazişti, chiar din interior.

Dusko Popov, agent dublu

Deşi în vara anului 1937 fusese arestat de către Gestapo, fiind acuzat că este comunist, în anul 1940, Dusko s-a infiltrat în Abwehr, care era serviciul german de informații.

Şi-a demonstrat rapid valoarea, mai ales prin prisma legăturilor pe care le avea în Franța și în Marea Britanie.

Popov alimenta sistemul nazist cu informaţii inexacte și chiar înșelătoare, folosind numele de cod „Ivan”, aşa cum se numea unul dintre fraţii săi.

dusko popov

După ce le-a câştigat încrederea naziştilor, devenind spion, Popov a primit prima misiune internaţională. A fost trimis la Londra, pentru a se infiltra în rândul spionilor britanici.

Ajuns la Londra, Popov a fost direct, spunându-le britanicilor că este spion nazist, însă doreşte să lupte de partea lor pentru a-i învinge pe nemţi.

• CITEŞTE ŞI:  Oamenii de ştiinţă sunt aproape de a readuce la viaţă mamuţii lânoşi, specie dispărută în urmă cu mii de ani

Iniţial, britanicii au fost sceptici. Totuşi, până la urmă, au decis să-l angajeze pe Popov la oficiul de control al pașapoartelor. Pe atunci, acel oficiu era plin de agenți MI6 sub acoperire. Popov s-a dovedit a fi un agent de încredere și a primit numele de cod „Tricycle”.

Acest joc dublu al lui Popov a fost extrem de important pentru înfrângerea naziștilor. Nemţii îi cereau informaţii despre britanici, iar apoi aceştia din urmă, prin intermediul lui Popov, trimiteau informaţii false.

Naziștii erau convinși că Popov era un spion de succes, fără să-și închipuie că primeau informații false despre operațiunile-cheie ale Aliaților.

Cea mai mare contribuție a lui Popov a fost să-i convingă pe germani că invazia aliată din Europa nu avea să aibă loc în Normandia, ci la Calais. Astfel, multe dintre forțele lui Adolf Hitler au fost ținute departe de plajele pe care au debarcat mai târziu trupele aliate.

Misiunea din SUA

În anul 1941, Abwehr l-a trimis pe Dusko Popov în Statele Unite ale Americii, pentru a aduna informații și a înființa o rețea de spioni. I s-a dat o listă cu instrucţiuni, fiindu-i solicitate informaţii inclusiv despre capacitățile defensive de la baza navală Pearl Harbor, din Hawaii.

Popov şi-a continuat lupta secretă împotriva naziştilor şi a mers direct la FBI, cărora le-a spus cine este şi că doreşte să colaboreze cu ei. I-a avertizat pe americani în legătură cu interesul naziştilor pentru capacitățile defensive americane.

• CITEŞTE ŞI:  Piatra din Rosetta, obiectul care a stat la baza descifrării scrierii hieroglifice

Cu toate acestea, şeful FBI, J. Edgar Hoover, a refuzat să dea crezare acestor informații. Hoover nu avea încredere în străini, considerându-l pe Popov agent dublu.

După ce Dusko Popov a realizat că americanii nu aveau de gând să coopereze cu el, şi-a schimbat puţin planurile. S-a decis să petreacă pe banii naziștilor. Astfel, spionul s-a distrat cu vedete și a schiat în stațiuni montane populare la acea vreme. Când Hoover a aflat despre activitățile lui în SUA, şi-a întârit ideea că Popov ar fi agent dublu. L-a amenințat că-l va aresta dacă nu părăsește țara imediat.

Popov a avut o foarte pasională idilă cu actriţa Simone Simon şi era renumit pentru faptul că-i plăcea viaţa luxuriantă în compania unor femei fatale care aveau să le inspre mai târziu pe celebrele „Bond-girls” din fanteziile lui Ian Fleming. A fost căsătorit de două ori, cu Jill Jansen (1962–1981) și Jacqueline Popov (1946–1961), și a avut patru copii.

Dusko Popov, inspiraţie pentru James Bond

Fiind un mare maestru al disimulării şi al persuasiunii, Dusko Popov a devenit una dintre sursele de inspiraţie pentru crearea celebrului spion James Bond.

Ian Fleming era asistentul directorului Serviciilor Secrete ale Marinei Regale din Marea Britanie. Pe atunci, nu se gândea că va deveni scriitor.

În acelaşi an 1941, Popov a primit o misiune în Portugalia, iar Ian Fleming a fost desemnat să-l însoţească. Aceştia s-au cazat la Hotelul Palacio, iar misiunea a avut loc la Cazinoul Estoril. Aceasta a fost scânteia pentru crearea personajului James Bond.

• CITEŞTE ŞI:  Ilarion Ciobanu, un actor fantastic, cu o viaţă ce pare a fi scenariul unui film

Popov a făcut senzaţie la masa de bacarat, dând dovadă de fler, stăpânire de sine şi tupeu de gambler autentic. La o mână, a pariat împotriva unui oponent bogat care tocmai evadase din Germania nazistă.

Dar nu a fost un simplu pariu. Popov avea asupra sa 40.000 de dolari, bani care aparțineau guvernului britanic. Dusko Popov și-a înfruntat cu sânge rece adversarul și a pus acea sumă pe masă, în mod provocator.

Erau cam de zece ori mai mulți bani decât câștigul anual al unui om obișnuit de la începutul anilor ’40. În întregul cazino s-a așternut liniștea, iar adversarul lui Popov s-a intimidat și s-a retras din joc. Această scenă poate fi urmărită şi în filmul „Casino Royale”.[IMDb]

Moartea lui Dusko Popov

Dusko Popov a murit pe 18 august 1981, la vârsta de 69 de ani, în Franța, după o luptă grea cu diferite boli. Întrucât iubea petrecerile, Popov obişnuia să fumeze şi să consume cantităţi mari de alcool, lucruri care i-au grăbit sfârşitul.

Scriitorul Ian Fleming s-a stins cu mult înaintea lui, în anul 1964, în urma unui infarct. Acesta a lăsat în urma sa 12 romane și 2 povestiri scurte în care a prezentat aventurile lui James Bond.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

14
14 puncte
Miruna P.

Miruna este absolventă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Este profesor de istorie şi pasionată de tot ce ţine de cultura nordică.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via