Luna se micşorează încet, iar aceasta ar putea fi o problemă, conform oamenilor de ştiinţă

3 min


2
2 puncte

Este greu de observat de pe Pământ, dar Luna se micșorează încet, pe măsură ce continuă să se răcească.

O rată de aproximativ 45 de metri la fiecare câteva sute de milioane de ani, nu pare o schimbare rapidă, deși un nou studiu realizat de o echipă de cercetători din SUA sugerează că ar putea fi suficientă pentru a fi responsabilă pentru alunecările de teren și cutremurele din apropierea Polului Sud al Lunii.

Ceea ce face ca această cercetare să fie deosebit de importantă este faptul că zona studiată se întâmplă să fie locul în care NASA se gândește să aselenizeze viitoarele misiuni. Dacă vom construi o stație spațială pe Lună, ar fi o idee bună să nu o amplasăm chiar într-o zonă instabilă din punct de vedere geologic.[sursa]

luna se micşorează
Luna se micşorează încet, deşi acest lucru nu poate fi observat de pe Pământ

Luna se micşorează încet, iar aceasta ar putea fi o problemă

Pe măsură ce nucleul Lunii se răcește și se micșorează treptat, suprafața satelitului natural al Pământului se încrețește – la fel cum strugurii se stafidesc – iar acest proces provoacă unele cutremure care pot dura ore, precum și alunecări de teren.

„Nu vrem să alarmăm pe nimeni și cu siguranță nu vrem să descurajăm explorarea acestei părți a polului sud al Lunii, ci să atragem atenția că Luna nu este acel loc inofensiv în care nu se întâmplă nimic.”, subliniază autorul principal al cercetării, Thomas Watters.

Întrucât suprafața selenară este fragilă, această comprimare provoacă fisuri și alte tipuri de deformări.

• CITEŞTE ŞI:  Un "asteroid distrugător de oraşe" va trece pe lângă Pământ în 7 februarie

„Există un miez exterior care este topit și se răcește. Pe măsură ce se răcește, Luna se micșorează, volumul interior se schimbă, iar crusta trebuie să se adapteze la această schimbare – este o contracție globală la care contribuie și forțele mareelor de pe Pământ.”, arată Watters.

Lansată de NASA în anul 2009, sonda robotică Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) cartografiază suprafața selenară cu diferite instrumente. În studiul publicat în The Planetary Science Journal, Watters și colegii lui au folosit datele colectate de LRO pentru a face legătura între cutremurele puternice de pe Lună, detectate cu instrumentele lăsate de astronauții misiunii Apollo acum mai bine de 50 de ani, și mai multe fisuri ale solului de la polul sud. Patru sonde seismice care au funcționat timp de aproape șapte ani au detectat cutremure de mică adâncime pe Lună, dar oamenii de știință nu știau sursa lor.[sursa]

Pe Lună au loc cutremure

Analiza a arătat că unul dintre cele mai puternice cutremure lunare înregistrate vreodată de seismometrele Apollo, un cutremur cu magnitudinea 5 care a durat câteva ore, ar fi putut foarte bine să fie cauzat de una dintre cicatricile lobate observate în apropierea Polului Sud al Lunii, iar pe Lună nu este nevoie de prea mult pentru a declanșa o alunecare de teren serioasă.

„Vă puteți gândi la suprafața Lunii ca fiind uscată, cu pietriș și praf măcinat. De-a lungul a miliarde de ani, suprafața a fost lovită de asteroizi și comete, fragmentele unghiulare rezultate fiind ejectate constant în urma impactului. Ca urmare, materialul refăcut de la suprafață poate fi de la dimensiunea unui micron până la cea a unui bolovan, dar toate acestea sunt foarte slab consolidate. Sedimentele libere fac foarte posibilă apariția trepidațiilor și a alunecărilor de teren.”, spune geologul Nicholas Schmerr de la Universitatea din Maryland.

• CITEŞTE ŞI:  Elena, fiica lui Ştefan cel Mare şi sfârşitul său tragic într-o temniţă din Moscova

Deocamdată, oamenii de știință au încă de-a face cu o cantitate limitată de date atunci când vine vorba de frecvența și localizarea cutremurelor lunare, dar orice informații – precum cele oferite de concluziile acestui nou studiu – vor fi utile în planificarea locurilor pentru viitoarele aselenizări și baze lunare.

„Pe măsură ce ne apropiem de data de lansare a misiunii Artemis cu echipaj, este important să ne păstrăm astronauții, echipamentele și infrastructura cât mai sigure posibil. Această activitate ne ajută să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă pe Lună – fie că este vorba despre structuri de inginerie care pot rezista mai bine la activitatea seismică lunară sau despre protejarea oamenilor din zonele cu adevărat periculoase.”, a concluzionat Nicholas Schmerr.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

2
2 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via