Al nouălea cer: proiectul din anii ’60 care propunea ca oamenii să locuiască în sfere plutitoare, deasupra Pământului

V-ați imaginat vreodată cum ar fi să locuiți într-un oraș care plutește în aer? Poate că ați văzut așa ceva în filmele de science-fiction, cum ar fi „Războiul stelelor” sau „Avatar”. Dar știați că acest concept nu este doar o fantezie, ci și o idee propusă de un arhitect vizionar în anii 1960? Numele lui era Buckminster Fuller și proiectul lui se numea „Al nouălea cer” (în engleză proiectul are numele „Cloud Nine”).

Buckminster Fuller a fost un arhitect, inventator și futurist american, care a conceput structuri care încercau să rezolve problemele sociale și de mediu prin design. Una dintre invențiile sale cele mai cunoscute este cupola geodezică, o clădire care arată ca o sferă tăiată în jumătate, compusă din suporturi triunghiulare.

Cupolele geodezice nu sunt doar estetice, ci și economice. Ele se bazează pe un concept numit tensegritate, care se referă la echilibrul dintre tensiune și integritate. Acest raport permite acestor structuri mici să susțină greutăți comparativ mari, indiferent de cine l-a descoperit primul, Fuller sau un alt artist numit Kenneth Snelson.

Dar cum ajungem de la cupolele geodezice la orașele plutitoare? Fuller a fost provocat de un patron bogat japonez, pe nume Matsutaro Shoriki, să proiecteze o comunitate care să plutească pe golful Tokyo. Shoriki voia o soluție pentru aglomerația din Japonia și își imagina bărci unite pentru a forma un oraș plutitor, nu foarte diferit de Freedom Ship, care a fost odată în dezvoltare.

Al nouălea cer, un proiect futurist

Buckminster Fuller a răspuns provocării lui Shoriki cu Stația de Cercetare Atmosferică Sferică Tensegrită (STARS), cunoscută și sub numele de Al nouălea cer (Cloud Nine). Deși niciodată construite, aceste sfere geodezice masive și ușoare ar fi fost umplute cu aer cald și ar fi plutit deasupra Pământului. Sună ca o poveste fantastică, dar iată cum a propus Fuller să funcționeze un astfel de oraş din proiectul Al nouălea cer.

Fuller a calculat că o sferă geodezică cu diametrul de un kilometru ar avea o greutate neglijabilă în comparație cu masa de aer captată în interiorul ei. Cercetătorul a sugerat că dacă aerul din interiorul unei astfel de sfere ar fi încălzit chiar și cu un singur grad Celsius mai mult decât temperatura ambientală a mediului înconjurător, sfera ar putea deveni plutitoare.^[sursa]

Arhitectul a estimat că un astfel de balon ar putea ridica o masă considerabilă și, prin urmare, că „mini-orașe” sau orașe plutitoare cu o capacitate de mii de oameni ar putea fi construite în acest fel. Un Al nouălea cer ar putea fi ancorat, sau lăsat liber plutitor, ori manevrabil, astfel încât să poată migra în funcție de condițiile climatice și de mediu, cum ar fi furnizarea de adăposturi de urgență.

Dacă ar funcționa în practică este o cu totul altă problemă. Unele calcule realizate ulterior sugerează că realizarea unor zone de locuit (probabil în straturi) ar face ca întregul sistem să devină mult prea greu pentru a pluti, ceea ce îl face extrem de nepractic, chiar dacă nu se ia în considerare potențiala deteriorare a sferei care ar trimite-o spre sol într-un impact devastator.

Proiectul lui Fuller a fost unul dintre cele mai ambițioase și radicale viziuni ale arhitecturii aero-spațiale, o disciplină care se ocupă de proiectarea de structuri pentru mediile aeriene și spațiale. Arhitectul a fost inspirat de potențialul pe care îl oferă cupolele geodezice pentru a crea spații de locuit inovatoare și sustenabile. Fuller a fost, de asemenea, un precursor al conceptului de arcologie, o formă de arhitectură care integrează aspecte sociale, economice și ecologice într-un sistem armonios.

Proiectul lui Fuller nu a fost niciodată realizat, din cauza lipsei de finanțare, de interes și de fezabilitate tehnică. Există multe provocări și riscuri asociate cu ideea de a locui într-o sferă plutitoare, cum ar fi stabilitatea, siguranța, accesibilitatea, reglementarea, impactul asupra mediului și așa mai departe. Cu toate acestea, proiectul lui Fuller rămâne o sursă de inspirație și de imaginație pentru mulți arhitecți, ingineri, artiști și visători, care își doresc să exploreze noi posibilități de habitat uman.