Vasile Voiculescu, „medicul fără de arginţi”, trimis după gratii pe nedrept

Vasile Voiculescu a fost supranumit ”medicul fără de arginţi” pentru că trata pacienţii sărmani fără să le ia bani şi chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar. ”De n-aş fi ajuns medic, aş fi fost preot”, avea să spună mai târziu Vasile Voiculescu.

Supranumit ”Poetul îngerilor”, Vasile Voiculescu a fost prozator, dramaturg, dar în primul rând medic. Acesta s-a născut în data de 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu, în comuna Pârscov, judeţul Buzău. La şcoala din Pleşcoi, acolo unde a învăţat la început, a fost trecut în matricolele unităţii sub numele de Voiculescu. Ulterior, a urmat cursurile liceale la Buzău şi Bucureşti, terminând liceul la Colegiul “Gheorghe Lazăr”.

Fiind atras de literatură de pe băncile şcolii, tânărul Voiculescu s-a înscris iniţial la Facultatea de Litere şi Filosofie. Prins între pasiunea pentru literatură şi atracţia pentru medicină a abandonat prima facultate şi s-a înscris la Facultatea de Medicină. A absolvit medicina în anul 1909 şi s-a specializat în chirurgie. În anul 1910 a obţinut titlul de doctor în medicină.

Vasile Voiculescu s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă şi ea la Medicină, femeia alături de care va rămâne toată viaţa. Cei doi au avut împreună cinci copii.

Debutul literar al lui Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu a debutat în „Convorbiri literare” în anul 1912. Debutul editorial s-a realizat în anul 1916 cu volumul „Poezii”. În acelaşi an a început să colaboreze cu revista „Flacăra”, ca urmare a unei recomandări din partea lui Alexandru Macedonski.

Inspirația lui Vasile Voiculescu a venit din operele lui Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Alexandru Vlahuță. Opera lui se încadrează în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma ulterior în poezia gândiristă.

Vasile Voiculescu, medicul fără de arginţi

Vasile Voiculescu a fost medic într-un sat din Gorj. Era cunoscut între localnici drept ”medicul fără de arginţi” pentru că a făcut din medicină mai mult o pasiune, decât o profesie. Era un om de o bunătate serafică pe care o arăta oricui.

Medicul nu critica pe nimeni şi înţelegea pe toată lumea. Astfel îl evocau cunoscuţii pe doctorul Vasile Voiculescu. A devenit medicul sărmanilor pe care îi trata fără bani, ba chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar.

În timpul Primului Război Mondial, Vasile Voiculescu a fost medic militar la Bârlad. Nu şi-a neglijat dragostea pentru literatură, participând la serile culturale ale lui Alexandru Vlahuță.

Tratând bolnavii de pe front s-a îmbolnăvit de tifos, frebră tifoidă şi icter. A refuzat să-şi ia concediu de boală şi a continuat să-şi exercite profesia în mijlocul răniţilor, până la terminarea războiului. Curajul său a fost răsplătit cu  decoraţia “Steaua României cu spade”. 

În anul 1922, Vasile Voiculescu a devenit medic şi profesor de igienă la Institutul Pompilian din Bucureşti. De asemenea, a ţinut la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani, prezentate într-un mod simplu şi eficient. Dar pasiunea pentru scris s-a amplificat.

A scris poezie: Poezii (1916), Din țara zimbrului (1918), Poeme cu îngeri (1927), proză: Capul de zimbru (1966), Zahei orbul (1970), şi dramatrugie: Duhul pământului (1941) , Demiurgul (1943), Gimnastică sentimentală (1972). A scris chiar și povestiri fantastice, precum Șarpele Aliodor (1946). De asemenea, doctorul Voiculescu a scris şi o carte medicală de succes, care a cunoscut multe reeditări, numită sugestiv „Toate leacurile la îndemână”.

În anul 1941, i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

I-a murit soţia şi a fost băgat la închisoare

Din cauza convingerilor sale democratice, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu a avut de suferit după instalarea regimului comunist. În anul 1946 a fost înlăturat din funcţia de director de programe culturale de la Radio România.

Dar cea mai grea lovitură a fost moartea soţiei sale. Maria Mittescu a fost răpusă de o hemoragie cerebrală în acelaşi an 1946. Profund afectat de pierderea femeii care i-a stat alături toată viaţa, Vasile Voiculescu a dus o viaţă de sihastru în următorii 20 de ani. Deşi a continuat să scrie, nu a mai publicat nimic.

A început să frecventeze cercul religios “Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim. Aceasta a fost o asociaţie de intelectuali vânată şi desfiinţată de autorităţi încă din anul 1948.

Din cauza faptului că a păstrat de-alungul anilor legături cu intelectualii de la această asociaţie, doctorul Voiculescu a intrat în vizorul comuniştilor. A trăit într-o sărăcie asumată și a refuzat orice colaborare cu autoritățile comuniste. Această „aroganţă” nu avea să fie trecută cu vederea.

La vârsta de 74 de ani, în ziua de 5 august 1958, doctorul a fost arestat şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinii sociale”.

După un proces lung în care a fost anchetat şi chinuit de autorităţi, medicul Vasilescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare. A fost ţinut în temniţele comuniste de la Aiud şi Jilava. În închisoare s-a îmbolnăvit de tuberculoză a coloanei vertebrale şi a fost imobilizat la pat. Mărturiile colegilor de închisoare despre doctorul Voiculescu arată că mărinimia acestuia nu dispăruse nici în cumpliţii ani de detenţie.

Vasile Voiculescu a fost eliberat în anul 1962. Era atât de bolnav încât nu se mai putea deplasa. A murit în chinuri un an mai târziu, pe 26 aprilie 1963, la vârsta de 78 de ani, răpus de boala dobândită în detenţie. A fost înmormântat, aşa cum el a dispus ferm, în hainele cu care a părăsit pușcăria: îmbrăcat în zeghea zdrențuită și încălţat cu niște burlane scămoșate în loc de ciorapi.

În anul 1993, „medicul fără de arginţi” a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.