Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei, executată de propriul popor

Maria Antoaneta s-a născut în anul 1755, fiind fiica împărătesei Maria Terezia a Austriei şi a lui Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Arhiducesa a fost botezată Maria Antonia Josepha Johanna. La curtea austriacă era cunoscută drept Madame Antoine.

Maria Antoaneta și sora sa mai mare, Maria Carolina, au fost crescute împreună și au împărțit aceeași guvernantă până în anul 1767. Cele două au fost foarte apropiate.

Mariei Antoaneta îi plăcea muzica și a învățat să cânte la clavecin. De asemenea, a excelat la dans. La vârsta de 10 ani învăţa să citească și să scrie în germană, vorbea puțin și cu dificultate franceza și foarte puțin italiana. Aceste trei limbi erau vorbite frecvent în familia imperială. Arhiducesa a învățat, de asemenea, unele elementele de bază ale limbii latine.

Mama sa, Maria Tereza, la fel ca toți suveranii epocii, a pus căsătoriile copiilor în slujba politicii de alianță între Casa de Habsburg și Casa de Bourbon pentru a face față ambițiilor Prusiei și a Marii Britanii.

Astfel, pentru consolidarea alianţelor, a început şirul căsătoriilor. Dintre surorile mai mari ale Mariei Antoaneta, Maria Cristina, copilul preferat al împărătesei, s-a căsătorit în anul 1766 cu Albert de Saxonia, numit duce de Teschen și regent al Țărilor de Jos. De asemenea, Maria Amalia s-a căsătorit cu Ferdinand I, Duce de Parma, iar Maria Carolina s-a căsătorit în anul 1768 cu Ferdinand I, regele celor Două Sicilii.

Căsătorie la 14 ani

În anul 1765, Ludovic, delfinul Franţei (cunoscut şi ca Ludovic Ferdinand), fiul monarhului francez, Ludovic al XV-lea, s-a stins din viaţă. Astfel, succesorul tronului Franţei a devenit nepotul său, în vârstă de 11 ani, Ludovic-Auguste. În câteva luni, s-a hotărât ca Maria Antoaneta şi Ludovic-Auguste să se căsătorescă.

Maria Antoaneta a părăsit Viena în aprilie 1770, la vârsta de paisprezece ani. La 17 aprilie 1770 a renunțat oficial la drepturile sale asupra coroanei Austriei, și la 7 mai a trecut granița cu Franța. Acolo şi-a întâlnit viitorul soţ, cu care s-a căsătorit pe 16 mai 1770 la Palatul Versailles.

Populația Parisului a reacționat diferit la căsătoria dintre Maria Antoaneta și Ludovic-August. Pe de o parte, Delfina era populară, oamenii erau ușor fermecați de personalitatea și frumusețea ei. Totuși, la curte, căsătoria n-a fost atât de populară ca urmare a tensiunilor de lungă durată dintre Austria și Franța.

Tânăra Delfină s-a adaptat greu vieții de la curtea regală a Franței. Se spune că pentru a compensa lipsa de afecțiune din partea soțului ei, Maria Antoaneta a început să cheltuie sume imense pe jocuri de noroc, îmbrăcăminte de lux și bijuterii.

Maria Antoaneta, Regină a Franţei

Regele Franţei, Ludovic al XV-lea, a murit pe 10 mai 1774. Ludovic-August a fost încoronat ca regele Ludovic al XVI-lea al Franței, la 11 iunie 1775.

Maria Antoaneta a devenit regină a Franţei la vârsta de 18 ani. Totuşi, nu avea o relaţie apropiată cu soţul său. Cei doi încă nu-şi consumaseră căsătoria.

În timp ce regele mergea la culcare după miezul nopţii, petrecerile şi beţiile Mariei Antoaneta abia începeau. Când ea se trezea înainte de prânz, regele lucra deja de câteva ore bune.

După ce aceste veşti au ajuns la urechea împărătesei Maria Teresa în anul 1777, conform cărora fiica sa şi Ludovic al XVI-lea nu şi-au consumat căsătoria, aceasta l-a trimis imediat pe fratele Mariei Antoaneta, Joseph al II-lea, în Franţa pentru a fi consilier matrimonial. Se pare că sfaturile sale au funcţionat. Un an mai târziu, Maria Antoaneta a dat naştere unei fiice. Au urmat alți trei copii.

Relaţii extraconjugale şi cheltuieli uriaşe

Din anul 1780, regina a început să petreacă din ce în ce mai mult timp la Micul Trianon. Acesta era un castel privat construit pentru ea de către rege pe terenul Palatului de la Versailles. Aproape întotdeauna Maria Antoaneta era acolo fără rege.

În aceeastă perioadă au apărut zvonuri despre o relaţie amoroasă cu diplomatul suedez, Contele Axel von Fersen. De asemenea, regina a fost acuzată de lesbianism, având o relaţie de dragoste cu ducesa de Polignac, care era guvernanta copiilor regali. 

În timpul anilor 1780, în timp ce guvernul francez se confrunta cu probleme financiare şi recolte sărace care au dus la creşterea preţului grânelor în toată ţara, stilul de viaţă extravagant al Mariei Antoaneta a devenit subiectul unei revolte a poporului.

Numeroase pamflete o acuzau pe regină de ignoranţă, extravaganţă şi adulter. Unele dintre acestea cuprindeau ilustraţii desfrânate, în timp ce altele o numeau „Doamna Deficit” (Madame Deficit).

În anul 1785, un scandal legat de furtul unui colier cu diamante a pătat permanent reputaţia reginei. Un hoţ care s-a prefăcut a fi Maria Antoaneta a obţinut un colier cu 647 de diamante şi l-a transportat ilegal la Londra pentru a fi vândut în bucăţi. Cu toate că regina era nevinovată în realitate, aceasta era vinovată în ochii poporului.^[sursa]

Revoluţia Franceză şi îndepărtarea familiei regale

În data de 14 iulie 1789, circa 900 de muncitori şi ţărani francezi au năvălit în închisoarea Bastilia pentru a lua arme şi muniţie. Acesta avea să fie începutul Revoluţiei Franceze. Pe 6 octombrie, o mulţime estimată la 10.000 de oameni s-a adunat în faţa Palatului de la Versailles cerând ca regele şi regina să fie aduşi la Paris.

La Palatul Tuileries din Paris, indecisul Ludovic al XVI-lea aproape a paralizat. Maria Antoaneta i-a luat locul, întâlnindu-se cu ambasadorii şi consilierii şi a trimis scrisori urgente liderilor europeni prin care îi implora să ajute la salvarea monarhiei în Franţa.

După adoptarea Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului, familia regală a Franței a fost obligată să părăsească viața luxoasă de la curtea de la Versailles și să se mute la Paris, în Palatul Tuilleries, sub supraveghere.

Regina a conceput un plan secret împreună cu amantul său, contele von Fersen, pentru a fugi din Paris împreună cu familia regală. După multe amânări, în cele din urmă evadarea a avut loc la 21 iunie 1791.

Fuga a fost un eșec. Întreaga familie a fost capturată 24 de ore mai târziu, la Varennes și adusă înapoi la Paris.

În 3 septembrie 1791, francezii au adoptat o nouă Constituție. Franța se îndrepta către un alt destin politic. Această perioadă a coincis și cu faptul că în primăvara anului 1792 Franța a declarat război Austriei. Regina Maria Antoaneta, de origini austriece, era privită de populație ca dușman al francezilor.

Maria Antoaneta a fost condamnată după acuzaţii de incest

În luna august 1792, familia regală a fost închisă în turnul Templului din Marais, în condiții considerabil mai aspre decât cele de la Palatul Tuileries. Pe 21 septembrie 1792, Franța a devenit republică, abolind monarhia.

În ianuarie 1793, noua republică radicală l-a acuzat pe regele Ludovic al XVI-lea de trădare şi l-a condamnat la moarte. La 21 ianuarie 1793, regele a fost târât la ghilotină şi a fost executat.

În luna octombrie, Maria Antoaneta a fost pusă sub acuzare pentru trădare şi furt, precum şi pentru o acuzaţie falsă cum că l-ar fi abuzat sexual pe fiul său.

Procesul, considerat a fi o înscenare, a durat numai o zi. După două zile, regina a fost găsită vinovată pentru toate capetele de acuzare şi condamnată la moarte.

Pe 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta a fost tunsă și a fost plimbată prin Paris, într-un coș deschis, îmbrăcată într-o rochie albă, simplă.

Cu puţine momente înainte de execuţie, preotul care era prezent i-a spus să aibă curaj, iar Maria Antoaneta i-a răspuns: „Curaj? Momentul în care toate grijile mele se vor încheia nu este momentul în care curajul îmi va lipsi”.

„Iertați-mă, domnule, n-am făcut-o intenţionat.” (fr. „Pardonnez-moi, monsieur. Je ne l’ai pas fait exprès.”) Acestea au fost ultimele cuvinte ale regine, adresate călăului Sanson, pe care îl călcase pe picior.

Maria Antoaneta a fost ghilotinată în Piața Revoluției (în prezent Place de la Concorde), cu două săptămâni și jumătate înainte să împlinească vârsta de 38 de ani. Corpul său a fost aruncat într-un mormânt nemarcat, în cimitirul Madeleine, din Paris.

Atât corpul reginei, cât cel și al regelui Ludovic al XVI-lea au fost exhumate în anul 1815. Rămăşiţele lor au fost înmormântate la Basilica Saint-Denis, din Paris.