Califatul de la Damasc, cunoscut și sub numele de Califatul Omeiad, a fost unul dintre cele mai mari imperii din istorie. A urmat primului califat din istorie, numit Califatul Rashidun condus de cei patru califi Rashidun sau „ortodocși”.
Califatul Omeiad a fost fondat în anul 661 d.Hr. de Muawiya I, care și-a stabilit capitala la Damasc, în Siria. Califatul de la Damasc a durat aproape un secol, până la căderea sa în anul 750 d.Hr. A fost cel mai mare imperiu din lume la vremea sa şi al optulea dintre cele mai mari imperii din istorie.
Cum s-a născut Califatul de la Damasc (Califatul Omeiad)
Dinastia Omeiadă face parte din tribul Quraysh ce a dominat Mecca înaintea islamului și din care face parte însuși Profetul Mahomed.
După moartea profetului Mahomed, Abu Bakr (unul dintre cei mai vechi tovarăși ai profetului) a preluat titlul de calif, constituind astfel baza califatului islamic. Abu Bakr a fost primul dintre cei patru califi inițiali, denumiți colectiv de către musulmanii sunniți majoritari drept califii Rashidun, în timp ce musulmanii șiiți îl consideră doar pe cel de-al patrulea dintre aceștia, Ali (un tovarăș apropiat și ginere al Profetului), singurul candidat legitim la califat.
În perioada Rashidun, armatele islamului au lansat invazii la scară largă în Siria, Levant, Egipt, părți din Africa de Nord, insulele din arhipelagul grec și întregul Imperiu Sassanid.
Aceste cuceriri au fost inițiate de Abu Bakr și continuate cu succes de succesorii săi Umar și Uthman. Cu toate acestea, Uthman nu a fost un conducător puternic și a fost asasinat în propria casă de către rebeli în anul 656 d.Hr. Moartea sa a marcat punctul de ruptură în istoria imperiului Islamic: succesorul său, Ali, a fost prins între a gestiona un imperiu în dezintegrare și oamenii care insistau să i se facă dreptate predecesorului său mort.
Ali s-a confruntat cu opoziție, mai ales din partea guvernatorului Siriei, Muawiya, care era văr cu Uthman. Acesta a refuzat să se mulțumească cu mai puțin decât executarea agresorilor rudei sale. A izbucnit războiul civil, Marea Schismă a Islamului, care s-a încheiat cu uciderea lui Ali de către un grup extremist numit Kharjites. Acești fanatici au atentat și ei la viața lui Muawiya, dar acesta din urmă a supraviețuit doar cu o rană minoră.
Pentru următorii 90 de ani, toți califii au fost descendenți ai lui Umayya, în contradicție cu tradiția musulmană ce susține că principiul eredității nu justifică alegerea califului, ci acesta trebuie să merite și să fie ales după o serie de dezbateri.
Ascensiunea Califatului Omeiad
Sub conducerea lui Muawiya I și a succesorilor săi, Califatul de la Damasc a cunoscut o perioadă de expansiune și prosperitate. Califii omeiazi au cucerit vaste teritorii, inclusiv Egiptul, Africa de Nord, Spania și părți din Asia Centrală.
Califatul de la Damasc a fost, de asemenea, un centru major de cultură și învățare. Califii omeiazi au patronat artele și științele și au înființat numeroase biblioteci și universități.
Un moment important a fost constituit de mutarea capitalei la Damasc și deschiderea porților comerțului cu estul, în momentul căderii frontierelor între Imperiul Bizantin și Imperiul Persan.
După moartea lui Muawiya, în anul 680, a urmat la tron fiul său Yazid, însă această încoronare nu a fost lipsită de comentarii și chiar de răsculări împotriva succesiunii pe bază de ereditate. Revoltele au avut ca principal aspect motive religioase și astfel s-a încercat detronarea și totodată încheierea dinastiei omeiazilor, întrucât fiecare dintre conducătorii revolteor încerca să demonstreze viabilitatea sa în fruntea califatului.
Califatul Omeiad și-a extins foarte mult teritoriile datorită campaniilor susținute din Asia Centrală până la Atlantic. Teritoriile cucerite erau controlate de un sistem bazat pe guvernatori și colectori de taxe ce susțineau elita arabă.
În jurul anului 700, araba este adoptată ca limbă oficială a administrației, se introduce un nou sistem monetar, se adoptă un nou stil arhitectural, fiind construite o serie de moschei mari ce reușeau să facă față numărului tot mai mare de credincioși
Declinul
Proporțiile pe care Califatul de la Damasc le-a luat de-a lungul timpului nu au adus numai avantaje, întrucât se simțea greutatea menținerii unui imperiu atât de mare. La începutul secolului al VIII-lea omeiazii au fost nevoiți să găsească diverse soluții împotriva opozanților care au generat, în unele cazuri, revolte destul de mari.
Califii omeiazi au considerat întotdeauna că reprezintă puterea absolută și că trebuie să dea socoteală doar în fața lui Dumnezeu. Opozanții acestora le-au negat legitimitatea la conducerea califatului, în termeni religioși.
În urma coalițiilor diferitelor mișcări împotriva Califatului Omeiad și a unui război civil ce a izbucnit la sfârșitul anilor 740, puterea omeiazilor s-a prăbușit, urmând la conducere o nouă dinastie, cea a Abbasizilor. Aceştia proveneau din familia de descendenți ai unchiului profetului Mohamed, Abbas. Califatul Abbasid a mutat capitala de la Damasc la Bagdad și a inaugurat o nouă eră în istoria islamică.
Tradiția istorică islamică are tendința de a-i privi cu dizgrație pe omeiazi (umayyazi), din cauza faptului că au fost respinși total de către shiiți și au fost mai mult sau mai puțin dezaprobați de către sunniți. Astfel, s-a creat imaginea că omeiazii nu au constituit un adevărat califat, ci mai degrabă un regat, în ciuda imensităţii teritoriului stăpânit.
Califatul de la Damasc a reprezentat o perioadă importantă în istoria Islamului. A fost primul califat major și a jucat un rol esențial în răspândirea Islamului în întreaga lume.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
