Profetul Mahomed: la 40 de ani a avut prima revelaţie divină

Mahomed a fost întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și un profet al lui Dumnezeu. Potrivit doctrinei islamice, a fost un profet inspirat de divinitate să predice și să confirme învățăturile monoteiste ale lui Adam, Avraam, Moise, Iisus și ale altor profeți. Mahomed a unit Arabia într-o singură entitate politică musulmană, având Coranul, precum și învățăturile și practicile sale ca bază a credinței religioase islamice.

Mahomed s-a născut în jurul anului 570, în Mecca. În limba arabă numele „Muhammad” înseamnă „cel demn de laudă”. În limba română, se foloseşte forma „Mahomed”. Dintre toți întemeietorii de religii universale, Mahomed este singurul căruia i se cunoaște, în linii mari, biografia.

Tatăl său a murit cu puțin timp înainte de nașterea lui, iar mama sa pe când el avea doar 6 ani. Aşadar, a rămas orfan de la o vârstă fragedă. A fost crescut de unchiul sau Abu Talib. La vârsta de 12 ani, a pornit într-o călătorie în Siria, unde un călugăr creștin, numit Bahira, a recunoscut anumite semne tainice pe umărul lui Mahomed care îi vestesc vocația de prooroc. În anii mai târzii, viitorul profet se retrăgea periodic într-o peșteră muntoasă numită Hira pentru câteva nopți de rugăciune.^[sursa]

Căsătoriile profetului Mahomed

Mahomed s-a căsătorit prima dată la vârsta de 25 de ani cu Khadija, o văduvă bogată care avea 40 de ani. Aceasta a fost prima sa susținătoare și confidentă. Khadija i-a dăruit șase copii, dintre care doar patru fiice au supraviețuit.

Căsătoria lor a fost una fericită, însă Khadija s-a stins. După moartea Khadijei, Mahomed a avut încă nouă neveste, dar nu și-a luat altă soție cât timp Khadija era în viață, un lucru oarecum neobişnuit în acele vremuri.

Nu se cunosc prea multe amănunte ale vieții lui Mahomed de dinaintea primelor revelații, către anul 610. Potrivit tradiției, revelaţiile au fost precedate de lungi perioade de „retragere spirituală”, denumite tahannut, ţinute în peșteri și în alte locuri însingurate, o practică ce era străină politeismului arab. Este foarte posibil ca profetul Mahomed să fi fost impresionat de rugăciunile și meditațiile anumitor călugări creștini pe care îi întâlnise sau de care auzise vorbindu-se în călătoriile sale. De asemenea, unul dintre verii Khadijei era creștin.

Revelaţiile pe care le-a avut profetul Mahomed

La vârsta de 40 de ani, Mahomed a avut o revelație pe când dormea în peștera în care își petrecea recluziunea lui anuală. Atunci, îngerul Gabriel a venit la el, ținând o carte deschisă în mâini și i-a poruncit „Rostește acestea!”.

Cum Mahomed a refuzat să citească din carte, Îngerul i-a apăsat „cartea pe nări și pe buze”, aproape sufocându-l. Când, a patra oară îngerul i-a spus: „Rostește!”, Mahomed l-a întrebat „Ce trebuie să rostesc?”. Îngerul i-a răspuns atunci: „Rostește (adică: predică!) în numele Domnului care te-a făcut! Care a făcut omul dintr-un cheag de sânge. Propăvăduiește, căci Domnul tău este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris și l-a învațat pe om ceea ce nu știa” (Coran 90: 1-5).

Mahomed a început să citească cu voce tare și îngerul s-a depărtat de dânsul. „Apoi m-am trezit și eram ca și cum cineva ar fi scris în inima mea”. Autenticitatea acestor experiențe pare neîndoielnică. „Dictarea” Coranului a fost deseori însoțită de convulsii puternice, de accese de febră sau de răcirea trupului.

De la ridicol, la profet

Profetul Mahomed a început să predice, mai întâi în familie și printre cunoștințe, apoi publicului larg. La început, a fost ignorat de majoritatea oamenilor, iar mai apoi ridiculizat. Totuși, a reuşit să atragă din ce în ce mai mulți oameni la noua sa religie.

Cu fiecare an care trecea, noi capitole erau revelate din Coran. Pe măsură ce numărul celor care îl urmau creștea, Mahomed a devenit o amenințare la adresa conducătorilor societații sale și a fost persecutat, alături de cei care îl urmau.

Pentru o perioadă, profetul s-a bucurat de protecția unchiului său, Abu Talib, dar după moartea acestuia Mahomed a fost nevoit să își părăsească orașul natal și să meargă cu un grup de musulmani devotați în orașul Yatrib, în anul 622. Acolo fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze disputele. Acest eveniment se numește „Hejira” și marchează începutul anului Islamic. Hejira înseamnă în arabă „emigrare”. Numele orașului a fost schimbat în Medina, care se traduce din arabă prin „Oraşul”, ca prescurtare de la numele complet de al Madinat al-Nabi, adică Orașul Profetului.

Mahomed a devenit conducătorul orașului și în scurt timp Medina a devenit capitala primului stat islamic. Acest stat a fost atacat la scurt timp de vecinii mai puternici din Mecca, însă Mahomed a reuşit să câștige câteva bătălii importante, la Badr și Uhud, asigurând securitatea statului său.

Continuând să se extindă, în cele din urmă Mahomed a cucerit Mecca fără vărsare de sânge, în anul 630. Mai apoi, a curățat Kaaba de idoli. În tot acest timp, versete din Coran au continuat să-i fie revelate, acestea fiind o parte așternute în scris, iar o altele memorate de către companionii profetului.

Moartea profetului Mahomed

Profetul Mahomed a murit la vârsta de 63 de ani, în data de 8 iunie 632, la Medina. La moartea sa, în peninsula arabică exista un factor de coeziune care, pentru prima dată în istorie, va duce, în deceniile și secolele următoare, la o veritabilă unificare a acesteia într-un stat islamic.

Chiar din timpul vieții profetului s-a putut realiza o unificare religioasă în peninsula arabică, deși unificarea politică s-a făcut mai târziu, în timpul primului calif, Abu Bakr. Impedimentul unificării totale a fost dijma (adică „zeciuiala”) percepută de agenții profetului pentru finanțarea continuării războaielor de cucerire, în afara peninsulei.

Mahomed nu a lăsat niciun testament sau un succesor desemnat pentru conducerea comunității musulmane. Acest lucru a dus la o dispută între urmașii săi despre cine ar trebui să fie califul sau succesorul său politic și religios.

Majoritatea musulmanilor au acceptat ca Abu Bakr, un companion apropiat al lui Mahomed și tatăl soției sale Aisha, să fie primul calif. Surse tradiționale arată că Aisha avea șase sau șapte ani atunci când s-a logodit cu Mahomed, dar căsătoria nu a fost consumată decât atunci când fata a împlinit nouă sau zece ani. Sursele mai recente au estimat în mod diferit vârsta ei, de la 15 la 24 de ani.

O minoritate de musulmani au susținut că Ali, vărul și ginerele lui Mahomed, ar fi trebuit să fie primul calif. Această diviziune între sunniți, adică cei care au urmat tradiția lui Mahomed (denumită sunna) și șiiţi, adică cei care au urmat partidul (în arabă shia) lui Ali, persistă până în prezent.

Moştenirea profetului Mahomed

Profetul Mahomed este venerat de musulmani ca cel mai mare profet și mesager al lui Dumnezeu. Aceştia îl numesc Rasul Allah, adică „Mesagerul lui Dumnezeu”. Credincioşii îl consideră un exemplu de moralitate și virtute și încearcă să îi imite acțiunile și cuvintele, așa cum sunt raportate în hadith (tradiții).

Profetul este lăudat prin salawat (rugăciuni), naat (poezii) și mawlid (sărbători) şi evită să-l reprezinte în imagini, deoarece consideră că acest lucru ar fi idolatrie și ar diminua statutul său de profet uman.

Mahomed este o personalitate care a influențat profund istoria și cultura lumii islamice și nu numai. Religia căreia i-a pus bazele are peste 1,8 miliarde de adepți în prezent.

Se poate spune că Mahomed a fost un om al timpului și locului în care s-a născut, însă în același timp și-a depăsit în anumite privințe epoca, așa cum arată anumite reforme pe care le-a introdus cu religia lui în societatea tribală a Arabiei secolului al 7-lea.

Mahomed a fost un reformator social care a promovat dreptatea, egalitatea și compasiunea, fiind un simbol al credinței, speranței și iubirii pentru musulmani. Un astfel de exemplu îl reprezintă învăţăturile sale prin care arată că „Toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu” și că „nu există superioritate a unui arab față de un ne-arab sau a unui alb față de un negru, decât prin pietate”. Totodată, a condamnat rasismul, tribalismul, naționalismul și orice formă de discriminare.

Mahomed a mai arătat că „a căuta cunoașterea este o obligație pentru fiecare musulman” și că „cineva care urmărește o cale pentru dobândirea cunoașterii, Dumnezeu îi va ușura drumul spre Paradis”. A încurajat studiul științelor, al limbilor, al literaturii și al artelor. Totuşi, în contrast cu învăţăturile sale, unele popoare arabe par îngheţate în timp şi refuză să se alinieze vremurilor în care trăim.