George Ochialbi, un pianist și violonist de etnie romă, care a cucerit Europa

George Ochialbi, a fost un muzician român de etnie romă, un virtuoz al pianului și al viorii, care a impresionat Europa cu talentul său. Născut într-o familie de lăutari, artistul a avut o carieră internațională de succes, cântând la curțile celor mai puternici monarhi și lideri politici ai vremii. La curtea ţarului Nicolae al II-lea era considerat „cel mai talentat dirijor şi muzicant pe care l-a cunoscut şi l-a iubit vechiul Petersburg“.

O copilărie marcată de muzică

Gheorghe Ochialbi, pe numele său Gheorghe Năstase Ochialbi, s-a născut la Ploiești, în data de 1 februarie 1870, fiind fiul lui Năstase Ochialbi, un vestit lăutar din secolul al XIX-lea.

Năstase Ochialbi fusese rob pe un domeniu boieresc din București, dar a reuşit să se elibereze și să devină vătaf peste toți lăutarii din Capitală. El a creat primul stil definitoriu „bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc și a fost imortalizat într-o acuarelă a lui Carol Popp de Szathmary, cel mai în vogă fotograf al epocii.

O perioadă, cobzarul tarafului lui Nicolae Ochialbi a fost celebrul Anton Pann, proaspăt concediat din funcţia de profesor la Râmnicu Vâlcea, care îşi câştiga noaptea existenţa ca lăutar.

George Ochialbi a moștenit pasiunea și talentul tatălui său pentru muzică și a început să studieze pianul și vioara de la o vârstă fragedă. A avut primele apariții publice ca pianist la 7 ani și a fost remarcat pentru virtuozitatea sa. La 15 ani, i-a fost tipărită prima sa compoziție, sârba „Ochi negri”, apărută în revista „Doina”, a editurii lui Constantin Gebauer. George a continuat să studieze vioara cu profesorul Iulius Wiest de la Conservatorul din București și a avut ocazia să cânte în recitaluri la Ateneu, alături de alți artiști consacrați.

George Ochialbi, o carieră internațională de succes

În anul 1896, Gheorghe s-a alăturat tarafului lui Nicolae Matache, unde și-a aprofundat repertoriul popular și a întreprins primul turneu peste hotare. În anul 1897, împreună cu Taraful lui Matache, a obținut un angajament la Petersburg, acolo unde a cucerit publicul rus cu muzica sa.

În februarie, a primit de la țarul Nicolae al II-lea al Rusiei un ceas cu brățară de aur pentru o compoziție originală. În aprilie, ca solist violonist al formației lui Nicolae Matache, a interpretat, cu prilejul unei recepții în fața președintelui Félix Faure al Republicii Franceze, o nouă lucrare numită „Marșul franco-rus”. În iunie, a primit Medalia de Merit și un ac cu stema și drapelele francez și rus de la cele două guverne.

În același an, George Ochialbi și-a alcătuit o orchestră proprie, alcătuită din 35 de persoane, cu instrumentiști adunați din toate țările Europei. De atunci a cântat numai la vioară și a compus piese pentru pian și orchestră.

Artistul a primit numeroase distincții și cadouri pentru talentul său muzical, printre care o tabacheră de aur de la compozitorul rus Alexandr Glazunov și un ordin foarte rar de la Mozaffar Ed-Din, șahul Persiei. A cântat la curtea regelui Carol I al României, a reginei Elisabeta a României, a regelui Eduard al VII-lea al Marii Britanii, a împăratului Franz Joseph al Austriei și a președintelui Raymond Poincaré al Franței.

În anul 1913, artistul de etnie romă avea peste 100 de lucrări publicate, fiind înscris în Societatea Autorilor, Compozitorilor şi Editorilor de Muzică de la Paris.

O moarte prematură și o moștenire artistică

George Ochialbi a murit la Petersburg, în data de 8 decembrie 1916. Avea numai 46 de ani. Cauza morții a fost o criză cardiacă. Se spune că a murit de inimă rea, de dorul soției și al copiilor săi, care rămăseseră în România. Artistul fusese nevoit să rămână în Rusia din cauza izbucnirii Primului Război Mondial și nu mai putuse să se întoarcă acasă. A fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Smolensk din Petersburg.

„Renumitul compozitor şi talentat dirijor Ochialbi, a murit pe neaşteptate la 8 decembrie. Acesta a fost cel mai talentat dirijor şi muzicant pe care l-a cunoscut şi l-a iubit vechiul Petersburg. Ochialbi a murit de durere: soţia şi copiii i-au rămas în Bucureşti, unde le era casa. Acolo au rămas şi după ocuparea capitalei României de către nemţi, această grozăvie nu a suportat-o inima minunatului muzicant.“, se arăta în ziarul „Novoie Vremja” din 9 decembrie 1916.

George Ochialbi a lăsat în urmă o moștenire artistică impresionantă. Printre cele mai cunoscute se numără „Moscova”, „Marșul franco-rus”, „Sârba lui Ochialbi”, „Valsul lui Ochialbi”, „Hora lui Ochialbi”, „Rapsodia română” și „Balada română”.

Ochialbi fost un ambasador al culturii românești în lume și un exemplu de talent, muncă și pasiune pentru muzică. A fost apreciat de critici și public, de colegi și admiratori, de regi și președinți. Lucrările sale clasice în spiritul folclorului, au devenit un izvor de inspiraţie pentru generaţiile următoare de muzicanţi.