Dimitrie Bolintineanu, poetul care şi-a pierdut minţile, sfârşind într-un ospiciu

Dimitrie Bolintineanu a fost poet şi om politic, care a participat la Revoluția de la 1848, dar care a avut parte de un sfârşit tragic. Şi-a pierdut minţile din cauza sărăciei şi a murit într-un ospiciu din Bucureşti. La câţiva ani după moarte, osemintele i-au fost scoase şi au zăcut în podul unei biserici, până când a fost finalizat soclul bustului său.

Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, Bolintineanu s-a născut în anul 1819, în Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai târziu, numele. Tatăl său a fost Enache Cosmad, un aroman, originar din Ohrida. Acesta era negustor, arendaş şi funcţionar care, însă, nu avea o mare avere.

La vârsta de 10 ani, Dimitrie a fost trimis la Bucureşti unde a urmat cursurile şcolii Colţea. A rămas orfan de ambii părinţi în copilărie şi a fost crescut de o mătuşă. După şcoala primară, a urmat cursurile Liceului Sfântul Sava. La vârsta de 22 de ani a devenit funcţionar, ocupând funcţia de copist la Secretariatul Statului. 

Drama care l-a inspirat

Tot în aceeaşi perioadă, a trăit o mare dezamăgire în dragoste, iar durerea trăită a ajuns să o expună în scris. S-a îndrăgostit de o tânără de 19 ani, care era bolnavă. Şi-a văzut iubirea murind chiar sub ochii lui. Moartea fetei l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia „O tânără pe patul morţii”. Poezia a fost publicată în presa vremii şi a făcut o impresie extraordinară lumii literare şi publicului.

În anul 1843, Dimitire Bolintineanu a fost ales membru al Asociatiei Literare a Romaniei, primind şi o bursă cu care a plecat să studieze la Paris, la Collége de France. Prima sa carte, „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu” a apărut în anul 1847. Mai târziu, a scris foarte mult atât în proză, cât și în versuri.

„Înalt şi subţiratec ca statură, cu părul şi faţa brune, c-o frunte largă şi meditativă ce da înfăţişării sale un caracter bărbătesc şi poetic în acelaşi timp, cu surâsu-i rar pornit dintr-o bunătate sufletească adâncă ce îndulcea expresia lui tristă de obicei, Bolintineanu era un tânăr interesant şi simpatic.”, astfel a fost descris poetul de către Nicolae Petraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

Viaţa în exil a lui Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu a revenit în ţară atunci când a izbucnit Revoluţia de la 1848. A redactat, împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac şi alţii, „Poporul suveran”. După înăbuşirea mişcării a fost arestat împreună cu alţi confraţi care luptaseră pentru patrie. A reuşit să evadeze şi a ajuns din nou la Paris, de această dată în exil. 

„Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a  fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată.”, scria Dimitrie Bolintineanu din exil, cuprins de un mare dor de ţară.

În anul 1855, i-a fost publicat romanul „Manoil”, considerat primul roman de gen din literatura românescă. Domnul Grigore Ghica i-a oferit lui Dimitrie Bolintineanu o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară. Atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria şi Macedonia, descriindu-le toate în diverse publicaţii.

De asemenea, a scris una dintre cele mai cunoscute poezii istorice, „Muma lui Ştefan cel Mare”, care avea să rămână cunsocută şi apreciată de generaţiile următoare.^[versuri]

Cariera politică a lui Dimitrie Bolintineanu

În anul 1857, după decretarea amnistiei generale, Dimitrie Bolintineanu, a revenit în ţară şi a intrat în politică. A fost pe rând secretar de stat la Departamentul Trebilor Straine, ministru al cultelor în Guvernul Kogălniceanu şi membru al Consiliului de Stat.

Deşi intrase în lumea politică şi se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Dimitrie Bolintineanu a rămas un om modest, la fel ca tatăl său.

„Trăia într-o singură cameră din casa Bosel în faţa teatrului. Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit şi  amărât tot mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri.”, a mai scris Nicolae Petraşcu în biografia dedicată lui Bolintineanu.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, Dimitrie Bolintineanu, care făcuse opinie separată, a fost nevoit să demisioneze din minister. Pentru o vreme, a fost secretar în Consiliul de Stat, iar după desfiinţarea funcţiei a rămas fără funcţie şi fără venituri.

Internat la ospiciu, fără haine şi fără venituri

La vârsta de 50 de ani, Dimitrie Bolintineanu a ajuns să trăiască dintr-o pensie de mizerie.  

„Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi. M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor.Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce… Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală.”, a mai scris Nicolae Petraşcu.

Sărăcia l-a îmbolnăvit, aducându-l în pragul nebuniei. În aprilie 1871, Dimitrie Bolintineanu a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registrul de intrare al bolnavilor a fost menţionat astfel: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor, intrat fără haine”.

Îngropat în datorii, Bolintineanu a ajuns să fie executat silit, iar bunurile deţinute i-au fost scoase la licitaţie. Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de Vasile Alecsandri, iar dulapul bibliotecii de Costache Negri. Cei doi scriitori au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. 

Colegii din lumea literară nu au rămas indiferenţi şi au încercat să-l ajute lansând apeluri în presa vremii. „Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi minte, încât amicii lui-nu el-se simt datori a face apel la toţi aceia pe care versurile şi proza poetului i-au desmierdat o dată, la aceia care au admirat talentul şi capacitatea lui. Noi facem apel la toţi români simţitori să se grăbească a veni să concure la loterie l-a care s-a pus mobilierul şi biblioteca lui Bolintineanu.”, scria revista „Trompeta Carpaţilor” din data de 4 aprilie 1871.

Banii câştigaţi de pe urma vânzării bunurilor au fost însă insuficienţi pentru plata datoriilor poetului. Prietenii săi au făcut un apel în Camera Deputaţilor, solicitând un ajutor financiar pentru poet. Răspunsul a fost negativ. Unul dintre deputaţii din majoritate a arătat lipsa de empatie a politicienilor acelor vremuri, spunând: „Ce să-i facem…?”

Moartea lui Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la spitalul Pantelimon. Avea 53 de ani. A fost înmormântat în pământul satului natal Bolintin Vale, conform dorinţelor sale testamentare.

„La 20 august 1872, poetul se stinge din viaţă. Transportat, la dorinţa sa, exprimată testamentar, într-un car tras de boi, poetului i se face o înmormântare modestă, după ritualul ţăranului, în localitatea sa natală, Bolintin Vale, care i-a dat numele sub care a intrat pentru totdeauna în Panteonul de aur al literaturii române.”, a arătat profesorul Emil Talianu.

Osemintele poetului au avut parte tot de mizerie şi umilinţă, chiar şi după moarte. Rămăşiţele pământeşti i-au fost scoase pentru a fi aşezate sub bustul său, la câţiva ani de la moarte. Până când a fost gata bustul, rămăşiţele au zăcut în podul bisericii din sat, printre unelte şi rozătoare, în aşteptarea inaugurării statuii.