În data de 18 martie 1314, Jacques de Molay, ultimul mare maestru al templierilor, împreună cu alți cavaleri, au fost condamnați la moarte, după ce au îndurat torturi și multe alte umilințe. De Molay era un om în vârstă, obosit de viață și mândru de realizările sale. Acesta știa că tragedia care i-a atins pe frații săi și pe el însuși a fost rezultatul unor uneltiri.
De Molay era, de asemenea, conștient de faptul că regele Franței a decis să tortureze și, în cele din urmă, să execute oameni nevinovați – cavalerii loiali ai Franței. Astfel, când era pe moarte, i-a blestemat pe toți cei care au recomandat uciderea sa.
Ordinul Templierilor, cunoscut și sub numele de Cavalerii Templieri sau, în mod oficial, Sărmanii soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon, a existat vreme de aproape două secole în timpul Evului Mediu.
Povestea acestora a început în jurul anului 1129, când au devenit o organizație caritabilă apreciată în întreaga creștinătate. Au crescut rapid, deoarece mulți doreau să se alăture grupului de cavaleri cu mantiile albe distinctive decorate cu crucea roșie. Au fost luptători foarte pricepuți în timpul Cruciadelor și au avut tehnici financiare inovatoare, care au devenit o formă timpurie a băncilor moderne. Templierii au fost, de asemenea, mari constructori de fortificații în Europa și în Țara Sfântă.[sursa]
Ultimul Mare Maestru al Templierilor: Jaques de Molay
Jacques de Molay s-a născut în jurul anului 1243 d.Hr. A fost al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Templierilor. A condus ordinul începând cu 20 aprilie 1292 și a fost marele reformator al acestuia.
Există multe povești mai mult sau mai puțin reale despre el, dar există puține informații certe despre rădăcinile și viața sa. O legendă spune că în timpul călătoriei sale pe Camino de Santiago, la sfârșitul secolului al XIII-lea, și-a lăsat sabia în castelul Ponteferrada din Spania.
După cum s-a menționat, templierii au luptat în Cruciade, ceea ce le-a adus mulți bani. De Molay a petrecut, de asemenea, mult timp în Orientul Mijlociu, iar în cele din urmă a devenit șeful Ordinului Templierilor.
În acel moment, templierii erau renumiți pentru că dețineau o comoară legendară. Familia regală și nobilii din Europa credeau că aceștia erau foarte bogați și unii chiar erau convinşi că în timpul vizitei în Orientul Mijlociu templierii au redescoperit comoara regelui Solomon și au luat-o pentru ei.
Ascultând aceste zvonuri, regele Franței, Filip al IV-lea, a decis să împrumute bani de la Ordin, crezând că poate face acest lucru fără limite. Templierii se pricepeau la gestionarea banilor, dar atunci când îi împrumutau cuiva, se așteptau să primească banii înapoi.
Acesta a fost începutul sfârșitului pentru templieri – Filip al IV-lea al Franței nu a avut intenția de a plăti datoria imensă pe care o avea față de Ordin. În loc să le dea banii înapoi templierilor, a decis să profite de situație. A cerut sprijinul papei Clement al V-lea, iar în anul 1307 mulți membri ai Ordinului au fost arestați în Franța.
Astfel a început coșmarul torturilor pentru a primi mărturisiri false care să dovedească faptul că templierii au colaborat cu Diavolul. De Molay a fost, de asemenea, destituit din funcțiile sale prin ordinul papei Clement al V-lea în anul 1307.
Executarea templierilor
Ca urmare a ordinelor lui Filip al IV-lea, torturile asupra templierilor au fost îndeplinite în cele mai terifiante moduri cunoscute. Unul câte unul, bărbații torturați de Inchiziția medievală, au făcut mărturisiri false pentru a-și opri suferința. Cu toate acestea, curajosul Mare Maestru și-a retras mărturisirea, iar Filip a decis să îl ardă pe insula din fața catedralei Notre Dame de Paris.
După șapte ani extrem de lungi, Jacques de Molay a pus capăt durerii zilnice a torturilor, iar cardinalii au fost de acord cu condamnarea sa la moarte. Potrivit martorilor oculari ai execuției, de Molay nu a dat niciun semn de teamă și a încercat să nu-și arate durerea în timpul morții sale lente pe rug.
Majoritatea rugurilor erau pregătite în așa fel încât victimele să moară rapid. Cu toate acestea, în cazul lui de Molay, au pregătit un rug care să ardă lent. Înainte de a muri, el și-a mai făcut încă o dată glasul auzit cu tărie. Este posibil ca rezultatele discursului să-l fi determinat pe rege și pe cardinali să regrete că nu l-au lăsat să moară în câteva minute, la fel ca ceilalți cavaleri.
Un blestem care a speriat întreaga Europă
În timp ce ardea pe rug, de Molay l-a blestemat pe regele Filip al IV-lea al Franței, pe urmașii săi, pe Papa Clement al V-lea și pe toți cei care i-au susținut moartea. De Molay a spus că, în decurs de un an și o zi, Clement al V-lea și Filip al IV-lea vor muri. De asemenea, a mai spus că linia de sânge a lui Filip nu va mai domni în Franța.
Şi s-a întâmplat exact așa cum a prezis Jaques de Molay. Moartea a venit mai întâi pentru Clement. Papa a pierdut o luptă cu o boală cumplită în data de 20 aprilie 1314. La scurt timp după papă, Filip a murit din cauza unui atac cerebral în timp ce se afla la vânătoare. O moarte tragică le-a fost, de asemenea, destinată tuturor succesorilor lui Filip. Între anii 1314 și 1328 au murit toți cei trei fii și nepoți ai regelui francez. În următorii 14 ani de la moartea cumplită a lui Jaques de Molay, Casa Capeţienilor nu mai exista, după ce rezistase timp de 300 de ani.
A fost real blestemul lui Jaques de Molay? Dar oare cavalerii săi au realizat răzbunarea Marelui Maestru? Povestea ultimului Mare Maestru al Templierilor și a blestemului său cumplit a devenit un șoc în toate curțile europene.
De asemenea, a ruinat politica Franței, deoarece unii dintre conducători se temeau de colaborarea cu familia regală blestemată.
Inspirație prin blestem
Această poveste a devenit un subiect principal al celebrei serii de romane istorice a lui Maurice Druon – Regii blestemați. Cărțile au fost publicate în anii 1955 și 1977 și descriu realitatea din vremea lui de Molay. De asemenea, acestea au fost adaptate în mai multe filme și miniserii de televiziune.
În septembrie 2001, Barbara Frale, un paleograf italian de la Arhivele Secrete ale Vaticanului, a descoperit un document cunoscut sub numele de Pergamentul Chinon. Acesta susține că, în anul 1308, Papa Clement al V-lea i-a absolvit pe Jacques de Molay și pe restul conducerii Cavalerilor Templieri de acuzațiile aduse de Inchiziție. Șase ani mai târziu, Vaticanul a publicat documentul într-o ediție limitată de 800 de exemplare.
În iunie 2011, Papa Benedict al XVI-lea și-a cerut scuze pentru uciderea lui de Molay și a recunoscut că acesta a fost victima unor acuzații false. La secole după ce tragedia a avut loc, Vaticanul a recunoscut că papa a sprijinit crimele, deși templierii nu erau vinovați.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
