Elena Farago s-a născut în data de 29 martie 1878, în Bârlad, într-o familie cu rădăcini greceşti. Versurile sale au emoţionat generaţii întregi de copii şi părinţi deopotrivă. Cine nu a auzit de „Gândăcelul” sau „Căţeluşul şchiop”? Cu toate acestea, povestea vieţii sale este presărată cu drame.
Părinţii săi, Francisc şi Anastasia Paximade, au mai avut, pe lângă Elena, încă şase copii, trei băieţi şi trei fete: Ernest, Nicolae, Gheorghe, Antoaneta, Celestina şi Virginia.
Elena Farago a avut o copilărie foarte grea
Fiind cea mai mare dintre surori, Elena a avut tot timpul grijă de fraţii ei. Cea mai apropiată i-a fost sora Antoaneta, căreia i-a recitat poeziile învăţate la şcoală. Pe rând, trei dintre fraţi s-au stins din viaţă. Astfel, şi-a dezvoltat sensibilitatea și înțelegerea față de cei mici, lucru care avea să-i definească existența.
În anul 1884, Elena a fost înscrisă la o școală privată. Plecarea ei din casa părintească și viața în comun alături de alte fete i-au scos în evidenţă bunătatea, blândețea, dar și seriozitatea.
Din anii fericiți ai copilăriei până la începutul școlii, poeta îşi amintea lungile plimbări cu trăsura, familia posedând o pereche de cai foarte frumoşi. Însă avea să mai primească o lovitură puternică.
Anastasia, mama Elenei, s-a îmbolnăvit. Odată cu ea şi situația financiară a familiei s-a înrăutăţit, fapt care a dus la mutarea Elenei la o şcoală de stat. Dar acest lucru nu i-a schimbat interesul pentru literatură.
În anul 1890, Anastasia a murit. Moartea mamei a reprezentat momentul în care Elena a preluat cu totul grija casei, având din ce în ce mai puțin timp pentru pregătirea sa. A compensat oarecum prin citirea ziarelor și revistelor în puținul timp care-i rămânea pentru ea.
Elena s-a maturizat mult mai repede decât trebuia. Tatăl său, confruntat cu grijile întreținerii familiei, s-a gândit să o mărite de la vârsta de 16 ani cu un rus din Odessa. După o călătorie lungă și o ședere de trei luni în Basarabia, fata s-a întors acasă. A decis să rămână alături de familie, în ciuda greutăţilor.
Pe când avea doar 17 ani, a murit şi tatăl său, Francisc. Din cauza situației financiare precare, tatăl Elenei a fost înmormântat pe banii prietenilor, iar fraţii mai mici au fost trimiși la rude.
Elena Farago: mutarea în Bucureşti şi intrarea în lumea scriitorilor
Elena s-a mutat mai întâi în Brăila, locuind la unchiul de pe linie maternă. Brăila era un oraș mai mare și mai frumos decât Bârladul, fapt care i-a mai domolit din suferinţă. A participat la curse de ciclism şi jocuri de oină, stârnind uimirea concetățenilor.
Un an mai târziu, în 1896, Elena s-a îmbolnăvit grav. A fost internată în Spitalul Colţea din Bucureşti, fiind diagnosticată cu „anemie profundă”. Ernest, fratele său mai mare, stabilit în Bucureşti, a primit-o în casa lui în timpul convalescenţei. Odată însănătoşită, Elena a fost nevoită să-şi caute de lucru pentru a se întreţine.
Astfel, Elena a ajuns să lucreze în casa ziaristului şi omului politic Gheorghe Panu. În acel cadru a luat contact cu lumea politică și artistică ce venea în vizită. Elena atrăgea prin fumusețea, eleganța și inteligența sa, începând chiar să participe la lungile întâlniri dintre intelectuali. Tot acolo avea sa-l cunoască pe dramaturgul I. L. Caragiale. Afându-i povestea tristă de viaţă, Caragiale a exclamat: “O viaţă de roman, subiect de dramă!”.
Marele dramaturg a solicitat-o pentru a se ocupa de educația copiilor săi în perioada 1897-1898. Astfel, timp de doi ani, Elena a fost guvernantă în casa lui Caragiale.
Pentru viitoarea poetă au fost cei mai frumoşi ai ai tinereţii sale, cum aceasta a recunoscut în anul 1927, într-un interviu pentru ziarul “Rampa”. În acei doi ani a întâlnit o pleiadă de scriitori şi ziarişti, toţi având un anumit rol pentru deciziile sale ulteriore.
Având înclinaţii socialiste, Elena Paximade l-a cunoscut în aceste cercuri pe economistul Fracisc Farago, care avea să-i devină soţ.
Începutul literar al Elenei Farago
Siguranța financiară pe care soţul său i-a oferit-o, i-a permis Elenei Farago să se concentreze asupra carierei literare. ”N-am cultură oficială decât două clase secundare. Am învățat și citit singură tot ce am vrut să știu.”, avea să declare mai târziu Elena Farago.
Elena Farago a debutat în viaţa literară în anul 1898, cu un reportaj pe care l-a semnat cu pseudonimul “Fatma”. A scris epigrame, apoi a devenit cunoscută pentru frumoasele poezii pentru copii. Istoricul Nicolae Iorga, bun prieten şi sfătuitor, a convins-o să renunţe la pseudonim şi să-şi semneze creaţiile cu numele real.
A început apoi să cloaboreze cu numeroase publicații și să-și facă un renume. Nicolae Iorga spunea: ”De mult nu scrie la noi o femeie cu idei, cu știință de vers, de iubire pentru arta sa”. Adevăratul debut a avut loc în anul 1902, în ziarul “România muncitoare”, cu poezia “Gândul Trudiţilor”. În anul 1903, a semnat prima poezie cu numele său real. Doi ani mai târziu, Elena Farago a devenit o colaboratoare intensă a revistei “Semănătorul”, condusă la acea vreme de Nicolae Iorga.
Soţul Elenei a fost numit director al Băncii Populare din Craiova în anul 1905, fapt pentru care cei doi s-au mutat definitiv acolo.
În anul 1907, l-a adoptat pe Mihnea, primul copil al soţilor Farago. Şase ani mai târziu avea să se nască şi Cocuţa, cea care a devenit scriitoare la rândul său. În această perioadă poeta a creat multe dintre versurile sale. A scris volume întregi de literatură şi poezie pentru copii, care mai târziu aveau să încânte cititorii.
Elena Farago a fost arestată în timpul Răscoalei din anul 1907
Tot în anul 1907, răscoalele ţărăneşti declanşate de ţăranii din Flămânzi, s-au extins în toată ţara. Elena Farago a folosit sumele câștigate pentru poeziile publicate pentru a ajuta familiile ţăranilor ucişi în revoltele sângeroase. A străbătut cu trenul, trăsura, bicicleta satele oltenești și a sprijinit cu bani și sfaturi familiile afectate.
A fost descoperită de autorităţi, fiind arestată și dusă la Bucureşti. A scăpat, însă, de închisoare în urma intervenţiilor lui Nicolae Iorga.
Următorii ani Elena Farago i-a dedicat cu intensitate creației literare. S-a bucurat inclusiv de aprecierea Academiei Române, primind Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele „Șoaptele amurgului” şi „Din traista lui Moș Crăciun”, apărute în anul 1920.
Începând cu anul 1921, Elena Farago a fost numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Poeta a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, precum şi de completare a colecțiilor prin achiziții și donații.
Pe lângă fundaţie Elena Farago a înfiinţat o “Universitate liberă”, un loc unde intelectualii vremii aveau prilejul să se întâmlnească şi să ţină prelegeri. Pentru a fi mai aproape de colaboratori, poeta s-a mutat chiar în curtea fundaţiei.
“Oricine îi trecea pragul pleca mai bogat sufleteşte, mai hotărât să respingă urâtul şi nedreptatea.“, consemna scriitorul Geo Bogza.
Ultimii ani şi moartea Elenei Farago
În anul 1928, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Elena Farago a fost celebrată de autorități și admiratori. A primit o scrisoare din partea lui Liviu Rebreanu, președintele Societății Scriitorilor Români, în care se exprimă admirația ”pentru opera dvs. poetică de rară delicatețe și adâncime, pentru sufletul dvs, veșnic bun și entuziast”.
În anul 1931, sub patronajul regelui, Nicolae Iorga, care era ministr al instrucțiunii publice, i-a conferit Elenei Farago medalia ”Bene Merenti”, clasa I, ca o recunoaștere a meritelor extraordinare pe care le avea în domeniul culturii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elena Farago s-a îmbolnăvit din nou, de această dată fiindu-i măcinată energia fizică și mentală. Deşi era imobilizată la pat, a continuat să scrie.
În anul 1947, Elena Farago a primit o ultimă recunoaștere a unei existențe dedicate activităților culturale și sociale. A fost numită ”Cetățean de onoare” al orașului Craiova.
Deşi îşi ducea zilele cu greutate, cei doi copii, Coca şi Mihnea i-au fost alături poetei în lunga sa suferinţă. În data de 4 ianuarie 1954, Elena Farago a trecut la cele veșnice, fiind înmormântată în cimitirul din Craiova. Avea 75 de ani.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
