Regele Soare: Ludovic al XIV-lea a condus Franța timp de 72 de ani, într-o perioadă prosperă

Ludovic al XIV-lea al Franței a fost unul dintre cei mai puternici și influenți monarhi din istoria europeană. A domnit vreme de 72 de ani, între anii 1643 și 1715, și a fost supranumit Regele Soare sau Ludovic cel Mare.

Marele Voltaire spunea că în istorie au existat patru epoci glorioase. Prima a fost reprezentată de perioada de apogeu a Greciei Antice, în vremea lui Pericle, Aristotel, Platon sau Alexandru cel Mare. A perioadă a fost Roma sub conducerea lui Iulius Cezar şi apoi a primului împărat, Augustus. A treia epocă măreaţă a istoriei a fost reprezentată de perioada Renaşterii, iar cea de-a patra eră glorioasă a umanităţii a fost cea a lui Ludovic al XIV-lea. Despre acestea, Voltaire spunea că s-a apropiat de perfecţiune prin imensele contribuţii la dezvoltarea artelor şi ştiinţelor, şi prin influenţa civilizatoare pe care a avut-o în întreaga Europă.

Louis-Dieudonné – prinţul considerat „un dar de la Dumnezeu”

Fiul regelui Ludovic al XIII-lea şi al Anei de Austria s-a născut la Saint-Germain-en Laye, în data de 5 septembrie 1638, fiind alintat Louis-Dieudonné, adică „dar de la Dumnezeu”. Asta pentru că s-a născut după 23 de ani în care părinţii săi nu avuseseră niciun copil. Ludovic al XIV-lea avea să domnească 72 de ani, 3 luni şi 18 zile, fiind astfel unul dintre cei mai longevivi monarhi din lume.

Ludovic al XIII-lea a murit în anul 1643. Fiul său, care nu avea nici 5 ani la acea vreme, a urmat la tron sub conducerea de facto a unei regenţe controlate de cardinalul Mazarin.

Ludovic a fost fructul unei uniuni dinastice. Bunicii paterni au fost Henric al IV-lea și Maria de Médicis, care erau franco-navari și florentini iar bunicii materni au fost Filip al III-lea și Margareta de Austria, care erau spanioli și austrieci, ambii din Casa de Habsburg. La naștere, Ludovic a primit titlul tradițional pentru moștenitorul tronului francez, cel de Delfin al Franței.

De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă moarte de câteva ori:

• La nouă ani, s-a îmbolnăvit de variolă. Zece zile mai târziu, medicii erau fără speranță însă tânărul Ludovic și-a revenit miraculos.
• La vârsta de cinci ani aproape s-a înecat într-una din piscinele palatului regal. A fost salvat în ultimul moment.
• La 30 iunie 1658, regele a fost victima unei grave intoxicații alimentare când se afla în Bergues. I-au fost acordate ultimele ritualuri și urma să înceapă pregătirea succesiunii însă Guénaut, medicul Anei de Austria, i-a dat un vomitiv bazat pe antimoniu și vin, iar tânărul rege s-a vindecat din nou miraculos.

Primii ani ai regenţei au stat sub semnul unei revolte conduse de marii nobili şi membri ai Parlamentului parizian. Familia regală a fost chiar alungată din Paris de două ori şi au fost ţinuţi sub arest în palatul regal.

Anii revoltelor şi-au pus amprenta asupra caracterului tănârului rege, care ulterior a domnit bazându-se pe credinţa că autoritatea şi ordinea trebuie să se opună haosului. De asemenea, Mazarin i-a insuflat copilului credinţa originii divine a monarhiei şi că ideea că regele trebuie să se identifice cu Franţa.

Domnia lui Ludovic a început practic în momentul morţii cardinalului Mazarin, în anul 1661. De atunci, Regele Soare nu a mai apelat la ministeriatul unui nou cardinal, punând astfel capăt perioadei în care statul a fost practic condus de aceşti cardinali-miniştri.

Guvernarea lui Ludovic a stat sub semnul teoriei dreptului divin al regilor şi, implicit, a lipsei restricţiilor domniei monarhice. Regele a fost propriul său prim-ministru şi a guvernat cu ajutorul a doar câţiva miniştri aleşi, fără să se bazeze prea mult pe Adunarea Stărilor Generale, viitorul Parlament. În pofida tradiţiei, i-a exclus din consiliu pe toţi membrii familei regale şi pe membrii vechii nobilimi militare.

Controlul asupra armatei

Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea și-a dominat armatele prin profesionalism. Regele Soare a câștigat respectul soldaților săi, de la gradele cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-și propria abilitate ca soldat.

Deseori, regele a condus singur trupele în luptă, de exemplu în timpul războiului cu olandezii, în care s-a dovedit un strateg capabil. A câștigat recunoștința soldaților săi ca organizator și administrator, întemeind spitalul de la Hôtel des Invalides din Paris pentru soldații mutilați și pensionați.

L-a preocupat într-o foarte mare măsură bunăstarea trupelor sale. Era interesat în mod real de problemele militare, fiind, în mod invariabil, bine informat și receptiv. Războiul îi făcea plăcere, era curajos și s-a adaptat rapid la viața de campanie. Era fericit printre soldații săi, iar aceștia îi răspundeau primindu-l cu entuziasm. Altfel spus, moralul armatei se îmbunătățea atunci când era condusă de Ludovic personal.

Totuși, motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al XIV-lea în dominarea armatelor sale a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofițeri. Nu numai comandanții cu grade înalte erau aleși de către rege, ci Ludovic iși arogase dreptul de-a numi orice ofițer până la rangul de colonel. Era o armată regală. Practic, regele decreta cine comanda, cine era promovat şi cine era retrogradat.

Moştenirea lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare

Perioada lui Ludovic al XIV-lea e considerată a fi una dintre cele mai bogate epoci artistice din istoria Franţei. Sub patronajul Regelui-Soare au fost înfiinţate Academia pentru Pictură şi Sculptură (1663), Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672) şi Academia Franceză, creată în 1635 de cardinalul Richeliu, trece sub control regal în 1671. În perioada domniei sale, literatura franceză a înflorit prin operele clasice ale lui Moliere, Racine şi La Fontaine, toţi aflându-se sub protecţia regală

Politica externă dusă de Ludovic al XIV-lea este si astăzi subiectul unor discuţii aprinse între istorici. Unii îl critică din cauza ambiţiilor nemăsurate şi a uşurinţei cu care se implica în conflicte, în timp ce alţii susţin că la baza politicii sale a stat înotdeauna interestul Franţei.

În orice caz, bilanțul domniei sale vorbeşte de la sine. Franţa a câştigat zece noi provincii, un imperiu peste oceane şi a devenit prima putere pe continent.

Victoriile sale politice şi dezvoltarea culturală i-au adus Franţei admiraţia întregii Europe faţă de succesul, puterea şi spiritul sofisticat francez. Obiceiurile, valorile şi modul de viaţa francez au devenit un model pentru curţile regale europene, iar în această perioadă franceza se impune ca limbă a elitei.

Napoleon spunea despre Ludovic al XIV-lea că a fost nu doar un mare rege, dar şi singurul rege al Franţei care să merite titlul de monarh. Filosoful german Leibniz îl considera unul din cei mai mari regi din toate timpurile, iar Voltaire spunea despre anii domniei sale că a fost o epocă etern memorabil, „Marele Secol” al Franţei.

Absolutismul Regelui Soare şi prosperitatea epocii sale îşi găsesc cea mai fidelă expresie la Versailles. Marele palat, cu grădinile sale splendide, arhitectura sofisticată şi designul interior, a fost modalitatea artistică prin care Ludovic al XIV-lea a înţeles să-şi demonstreze puterea nemărginită. Sala Oglinzilor, cea mai prestigioasă sală a complexului devenit reşedinţă regală în anul 1682, a fost decorată sub atenta îndrumare a regelui, în aşa fel încât să înfăţişeze grandoarea şi marile succese ale monarhului.^[sursa]

Moartea lui Ludovic al XIV-lea

Bătrânețea sa a fost sâcâită de reumatism, indigestie și gută. În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simți bine. Își pierduse pofta de mâncare și nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzător din moment ce Fagon, doctorul regal, insistase ca regele să se învelească cu o plapumă din puf pentru a transpira.

În august, pe rege a început să-l doară piciorul și i-au apărut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, cu toate că toată lumea știa că e vorba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea, dar de data asta, regele și-a sfidat doctorul. Agonia Regelui Soare a fost înfiorătoare și prelungită.

Sfârșitul a venit la 1 septembrie 1715 la Versailles cu patru zile înainte să împlinească 77 de ani. El l-a binecuvântat pe ducele de Anjou, băiețelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imite exagerata sa pasiune pentru construcții și războaie.

Curiozităţi despre Regele Soare

• Regele Soare a avut cinci copii cu soţia sa, Maria Tereza a Spaniei, şi alţi 13 copii nelegitimi cu amantele sale. Toţi cei cinci copii legitimi ai săi au murit înaintea sa, astfel că la moartea lui a urmat la tron un strănepot, în vârstă de 5 ani, ducele de Anjou.
• Din cauză că avea doar 1,62m înălţime, Ludovic obişnuia să poarte tocuri înalte şi peruci luxoase care să-l facă să pară mai înalt.
• Ludovic al XIV-lea a fost un mare dansator și a participat la mai multe spectacole de balet la curtea sa. El a dansat pentru prima dată la vârsta de 13 ani, în rolul lui Apollo, zeul soarelui, de unde i se trage și supranumele de „Regele Soare”. Tot el a creat și Academia Regală de Dans în anul 1661, care este considerată precursorul baletului clasic.
• Ludovic al XIV-lea a avut o pasiune pentru grădinărit și a supravegheat personal amenajarea grădinilor de la Versailles. A fost un pionier al stilului francez de grădinărit, care se caracterizează prin simetrie, geometrie și ornamente. Regele a colecționat și numeroase specii de plante exotice, pe care le-a adus din coloniile franceze sau le-a primit ca daruri de la alți monarhi.
• Regele Soare a avut o politică religioasă intolerantă și autoritară. Era un catolic fervent și considera că avea dreptul divin de a impune religia sa supușilor săi.
• Ludovic al XIV-lea avea un mare apetit sexual şi s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numeroşi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale. Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea şi a intrat în graţiile regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei sale.
• Regele Soare a murit în 1715, cu 4 zile înaintea celei de-a 77-a aniversare a sa. Se pare că ultimele sale cuvinte ar fi fost „Eu plec, dar statul va dăinui pentru totdeauna”. Cât despre faimoasa declaraţie, „L’État, c’est moi” („Statul sunt eu”), istoricii de azi tind să considere că a fost atribuită în mod eronat Regelui Soare.