Chang şi Eng Bunker, siamezii care au avut 21 de copii

4 min


5
5 puncte

Chang și Eng Bunker s-au născut în data de 11 mai 1811, în regatul Siam, Thailanda din ziua de azi, fiind primii gemeni siamezi celebri. De fapt, după numele țării lor de origine, cei doi au fost denumiți „siamezi”, termen care a apărut tocmai datorită existenței lor, deşi nu au fost primii oameni de acest fel din istorie.

Siamezii erau fizic uniți la nivelul sternului, printr-o porţiune de ţesut flexibil și printr-un cartilaj. De asemenea, ficații le erau fuzionați prin acel loc.

Gemenii Chang și Eng Bunker au rămas uniţi din punct de vedere fizic pe toată durata vieţii lor. Acest lucru, însă, nu i-a împiedicat să se căsătorească şi să aibă copii. De fapt, cei doi au avut în total 21 de copii, stabilind un record pentru cei mai mulţi copii făcuţi de gemeni siamezi care nu au fost separaţi.[sursa]

Ani la rând, gemenii au consultat mulțime de medici, în căutarea posibilității de a fi separați, dar, din cauză că nu exista încă tehnologia de raze X (pentru a determina cu exactitate fiziologia internă a conexiunii dintre ei), operația ar fi fost periculoasă, așa că au renunţat la idee. Fără îndoială, această intervenție ar fi fost ușor realizabilă în ziua de azi.

Chang şi Eng Bunker
Siamezii Chang și Eng Bunker

Visul american trăit de către siamezii Chang și Eng Bunker

Siamezii Chang și Eng au fost descoperiţi în anul 1824 de către omul de afaceri scoţian Robert Hunter. Simţind potenţialul de a face bani buni cu ei, Hunter i-a convins pe cei doi gemeni să-l însoţească în America.

Zvonurile care au circulat ulterior arătau că mama lor i-a vândut pe siamezi scoţianului. Aceasta a primit 500 de dolari timp de 30 de luni din partea lui Hunter în schimbul siamezilor.

• CITEŞTE ŞI:  O femeie dispărută acum doi ani a fost găsită în viaţă, plutind în apele mării

I-a luat lui Robert Hunter cinci ani pentru a-i scoate pe siamezi din Siam. Regele le-a interzis celor doi în mod repetat să părăsească ţara. Cu toate acestea, Hunter şi siamezii Chang și Eng au ajuns în America în anul 1829, pe când cei doi aveau vârsta de 17 ani.

Gemenii şi-au creat un renume şi au câştigat o mică avere în urma spectacolelor făcute în marile oraşe americane.

La început, spectacolele lor conţineau numere de circ, precum sărituri, tumbe şi înot, oamenii fiind fascinaţi să-i vadă pe cei doi gemeni uniţi.

Însă cu timpul siamezii au învăţat limba engleză, iar după ce contractul lor încheiat cu scoţianul Robert Hunter a luat sfârşit, cei doi au decis să continue pe cont propriu, luându-şi numele de Chang şi Eng Bunker.

Astfel, gemenii şi-au angajat propriul staff şi au început să facă spectacole mai formale, renunţând la numerele de circ, vorbind cu diverşi invitaţi şi răspunzând la întrebări.

Siamezii Chang şi Eng Bunker s-au căsătorit şi au făcut copii

Chang şi Eng Bunker s-au stabilit în Carolina de Nord, obţinând cetăţenie americană, bucurându-se de toate avantajele cetăţeneşti. După 15 ani de când ei înşişi au fost vânduţi de către mama lor, Chang şi Eng Bunker şi-au cumpărat propria plantaţie de sclavi.

În ciuda faptului că erau deţinători de sclavi, siamezii au devenit membri respectabili ai comunităţii în care trăiau. Pe atunci era un lucru obişnuit ca cetăţenii să deţină sclavi.

• CITEŞTE ŞI:  Domnia spectaculoasă a lui Radu Şerban în Ţara Românească

În data de 13 aprilie 1843, siamezii Chang şi Eng Bunker s-au căsătorit cu două surori. Chang s-a căsătorit cu Adelaide Yates, în timp ce Eng s-a însurat cu Sarah Anne Yates.

Chang și soția sa au avut 10 copii, iar Eng și soția sa a avut 11. Frații s-au stabilit în două case, în Mount Airy, Carolina de Nord. Pentru a evita problemele de coexistență, au decis să-și petreacă câte trei zile consecutive în fiecare dintre cele doua case.

Nu se ştie exact cum a decurs viaţa lor sexuală, însă este interesant de remarcat faptul că atunci când soţiile lor erau însărcinate, năşteau la doar câteva zile distanţă una faţă de alta. Asta denotă o oarecare coordonare.

În anul 1850, aproape jumătate dintre sclavii deţinuţi de către siamezii Chang şi Eng Bunker aveau vârste sub 7 ani. Aceşti copii fie ajungeau să crească şi să fie vânduţi pentru profit, fie munceau pe plantaţia siamezilor.

În ciuda faptului că reportajele vremii descriau comportamentul siamezilor cu sclavii lor ca fiind unul dur, Chang şi Eng Bunker au respins acuzaţiile.

Chang şi Eng Bunker siamezi

Sfârşitul carierei siamezilor

Sclavia, dar şi faptul că au susţinut confederaţii în timpul Războiului Civil American au fost o pată de imagine pentru siamezi. Acest lucru le-a afectat spectacolele după terminarea războiului, mulţi criticându-i pe Chang şi Eng Bunker.

Având familii numeroase şi rămânând fără sclavi, gemenii au fost nevoiţi să continue să susţină spectacole. De multe ori se prezentau ca săraci, bătrâni şi cu familii numeroase în faţa publicului.

• CITEŞTE ŞI:  Rata natalității se prăbușește în majoritatea țărilor, iar lumea se va schimba radical. Care vor fi ţările cele mai populate până în 2100

Pe măsură ce interesul publicului american scădea, gemenii şi-au încercat norocul şi în Europa. Astfel, au ajuns în Marea Britanie, Germania şi Rusia, unde au susţinut spectacole.

Pe când avea aproape 60 de ani, Chang a suferit un atac vascular cerebral. Nu l-a ucis, însă capacitatea cerebrală i-a fost afectată sever. Eng a fost nevoit să-l ajute pe fratele său cu rutina zilnică.

Astfel, cariera siamezilor a luat sfârşit.

Moartea gemenilor Chang şi Eng Bunker

În data de 17 ianuarie 1874, Chang a murit în somn. Avea 62 de ani.

Atunci când Eng s-a trezit, a observat că fratele său nu mai respira. A strigat familia pentru a-l ajuta. Dar Chang era mort.

La locuinţa lor s-a prezentat un doctor pentru a proceda la separația lor. Acest lucru era anterior convenit pentru cazul în care unul dintre cei doi ar fi murit înaintea celuilalt. Cu toate acestea, Eng a refuzat să fie separat de fratele său. A murit trei ore mai târziu.

Autopsia realizată ulterior a arătat că Eng a murit ca urmare a rupturii unui anevrism. Unii consideră că acesta ar fi murit de frică, realizând că este ataşat de un cadavru.

În ziua de azi, siamezii Chang şi Eng Bunker au mii de urmaşi. În fiecare an, în luna mai, foarte mulţi dintre descendenţii lor se adună pentru a-i comemora pe faimoşii siamezi.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

5
5 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via