Satul cu un singur locuitor: o bătrână de 81 de ani locuieşte singură în cătunul păzit de câini

2 min


2
2 puncte

În cătunul Crângeni, din județul Galați, trăiau peste 200 de oameni în urmă cu aproape două decenii, însă acum toate casele au rămas goale. A devenit satul cu un singur locuitor, căci doar o singură gospodărie mai este însuflețită, iar în ea îşi duce veacul o femeie în vârstă de 81 de ani.

Pe malul Siretului, la o distanţă de 70 de kilometri de orașul Galați, se află cătunul Crângeni. Peisajul pare încremenit în timp. Cât vezi cu ochii sunt doar case pustiite, abandonate, dărăpănate și garduri rupte. Oamenii satului au murit, iar câinii au rămas în continuare lângă casele părăsite. S-au aciuat în singura gospodărie locuită de o bătrână de 81 de ani, Ioana Dragotă.

Crângeni, satul cu un singur locuitor

Bătrâna spune că a ajuns în acest cătun pentru „aerul curat și liniștea câmpului”.

„Ne-am obișnuit cu singurătatea, cu liniștea câmpului. Când ne-am mutat noi mai erau bătrâni în sat, dar s-au dus cu toţii. Nu mai este nimeni acum. Cine să mai ajungă aici, în pustietatea asta? Noi am muncit toată viaţa şi am avut ce ne-a trebuit. Am muncit, am crescut animale şi păsări, nu ne-a lipsit nimic. Acum am rămas doar cu căţeii, ei sunt ca şi copiii mei. Am 30 de câini pe care îi îngrijesc. Ei mă apără și îmi țin de urât”, povesteşte tanti Ioana. 

satul cu un singur locuitor
Ioana Dragotă, ultima locuitoare a cătunului Crângeni

Cătunul se numește oficial Crângeni, însă localnicii îi spun Târlungeni, după numele unui sat de lângă Brașov din care au venit ciobanii care au întemeiat așezarea.

• CITEŞTE ŞI:  Cum au supravieţuit oamenii timp de mii de ani fără medicamente şi tratamente complexe?

Populația a scăzut după ce regimul comunist a decis mutarea locuitorilor în alte sate pentru a face loc unei ferme.

În anul 2005 mai trăiau în localitate doar 200 de locuitori. Numărul localnicilor a tot scăzut cu timpul, bătrânii au murit unul câte unul, iar acum casele sunt părăsite.

Cătunul Crângeni se află la cinci kilometri distanță de comuna Nămoloasa. Primarul Adrian Răsmeriță spune că o supraveghează pe tanti Ioana prin telefon și o ajută atunci când are nevoie.

Ulița cătunului este animată doar de câini, care își fac simțită prezența atunci când un străin sau o mașină ajung în zonă. De cei 30 de câini se îngrijește de peste trei ani Asociația „Ajutați-l pe Lăbuș“, care merge, lunar, cu saci cu mâncare.

„Povestea bătrânei și a cățeilor ne-a impresionat și am decis să-i ajutăm cu hrană. Sunt peste trei ani de când mergem în cătun. Cățeii ne cunosc și mereu vin în întâmpinarea noastră. Se bucură când ajungem la ei.”, a declarat Corina Grigore, de la asociaţia „Ajutați-l pe Lăbuș“.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

2
2 puncte
Otilia Anuţa
Otilia este profesor de limba română şi colaborator al site-ului DespreLume.ro. Atunci când nu este la catedră, călătoreşte, scrie sau citeşte.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via