Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai mari scriitori din istoria României, cu o carieră controversată, de peste 50 de ani

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, jurnalist și om politic, care a ocupat funcţii importante în conducerea statului român în perioada comunistă (1947-1948 și 1958). A scris peste 100 de cărți, în care a abordat diferite genuri literare, de la romanul istoric și de aventuri, la cel psihologic și social, de la povestirea și nuvela, la memorialistică și poezie.

Sadoeanu a fost un maestru al descrierii naturii și al evocării atmosferei, un creator de personaje memorabile și un narator captivant. Ca scriitor, a fost influențat de curente literare precum realismul, naturalismul, sămănătorismul, poporanismul și realismul socialist. Ca om politic, a fost un adept al naționalismului și al umanismului, dar și un colaborator al regimului comunist. De asemenea, este membru titular al Academiei Române și a primit Premiul Lenin pentru Pace, având şi titlul de Doctor honoris causa la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Copilăria și studiile

Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, în județul Iași. Tatăl său, Alexandru Sadoveanu, era un avocat și un om politic liberal, care a fost deputat și ministru. Mama sa, Profira Ursachi, era fiica unui boier din Neamț. Mihail a avut patru frați și trei surori.^[sursa]

Mihail a urmat școala primară și liceul la Fălticeni, unde a fost coleg cu scriitorii Nicolae Gane și Ion Creangă. A fost un elev studios, care a învățat limba română, franceza, germana, latina și greaca. A fost pasionat de lectură, de istorie și de folclor. A început să scrie de la o vârstă fragedă, publicând primele sale poezii și povestiri în revistele școlare.

În anul 1898, a plecat la București, unde a studiat dreptul la Universitatea din București. Acesta a fost momentul şi locul în care a intrat în contact cu viața culturală și politică a capitalei, cunoscând personalități ca Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu și alții. A colaborat cu reviste literare precum Literatorul, Sămănătorul, Viața Românească și Adevărul literar și artistic. A publicat primele sale cărți, între care Zodia Cancerului, Soarele de la miezul nopții și Povestiri din ținutul de la miazănoapte.

În anul 1904, a obținut licența în drept și a devenit avocat. A practicat această profesie până în anul 1910, când a renunțat la ea pentru a se dedica exclusiv scrisului.

Mihail Sadoveanu a avut 11 copii

În anul 1901, Mihail Sadoveanu s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, fiică de avocat, cu care s-a stabilit la Fălticeni, acolo unde a început să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor. Soția sa i-a fost alături în toate împrejurările și i-a fost o sursă de inspirație pentru multe dintre personajele feminine din operele sale. Ecaterina a fost o femeie cultă, inteligentă și devotată, care a știut să îi ofere scriitorului liniștea și sprijinul de care avea nevoie.

Cei doi soţi au avut împreună 11 copii: Paul-Mihu, Profira, Bogdan, Livia-Lucia, Ecaterina-Tincuța, Despina, Teodora, Dimitrie, Mircea, Alexandru şi Ligia-Mărioara. Copiii lui Sadoveanu au moștenit talentul și pasiunea pentru literatură a tatălui lor, aceştia devenind scriitori, traducători, jurnalişti, medici sau profesori universitari.

Activitatea literară și culturală

Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici și diversificați scriitori români, publicând peste 100 de cărți, în care a abordat diferite genuri și teme literare. A scris romane, povestiri, nuvele, schițe, memorii, reportaje, biografii, eseuri, traduceri și poezii.

Prin stilul său, a fost un maestru al descrierii naturii și al evocării atmosferei, folosind un limbaj bogat și expresiv. Sadoveanu a creat personaje memorabile, inspirate din istoria și viața poporului român, dar și din propria sa experiență. De asemenea, a fost un narator captivant, care a știut să mențină interesul cititorului prin suspans, umor, ironie și dramatism.

Opera sa se poate împărți în câteva etape, care corespund unor curente sau direcții literare dominante într-o anumită perioadă:

O primă etapă realistă și naturalistă, care cuprinde operele scrise între anii 1898 și 1918, în care Sadoveanu își exprimă viziunea asupra societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, marcată de contradicții sociale, de corupție, de sărăcie, de violență, de război. În această etapă, a scris romane precum Bordeenii, Apa Morţilor, Neamul Şoimăreştilor, și altele.

O a doua etapă, pe care o putem denumi sămănătoristă și poporanistă, cuprinde operele scrise între anii 1918 și 1930, în care Mihail Sadoveanu şi-a exprimat admirația și dragostea pentru țara sa, pentru natura ei, pentru tradițiile și valorile ei, pentru oamenii simpli și muncitori. În această etapă, se înscriu romane precum Hanu Ancuţei, Dumbrava Minunată, Demonul tinereţii și altele.

O a treia etapă mitico-simbolică, care cuprinde operele scrise între anii 1930 și 1944, în care Sadoveanu şi-a expus viziunea asupra istoriei și destinului poporului român, folosind elemente de mitologie, de simbolism, de fantastic, de alegorie. În această etapă, a scris romane precum Baltagul, Fraţii Jderi, O vreme de restriște, Nunta domniței Ruxandra și altele.

O a patra etapă realism socialistă, care cuprinde operele scrise între anii 1944 și 1961, în care Sadoveanu nu şi-a ascuns adeziunea la ideologia comunistă, la regimul instaurat după Al Doilea Război Mondial, la alianța cu Uniunea Sovietică. În această etapă, Sadoveanu a scris romane precum Lumina vine de la Răsărit, Anii de ucenicie, Nicoară Potcoavă, Nada florilor și altele.

Activitatea politică și ultimii ani de viață

Mihail Sadoveanu a fost un om politic activ și controversat, care a avut o carieră plină de schimbări și de compromisuri. A fost membru al mai multor partide politice, de la cele liberale și naționaliste, la cele comuniste și socialiste.

Totodată, a fost deputat, senator, ministru, președinte al Adunării Deputaților, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, președinte al Prezidiului Republicii Populare Române, dar a rămas colaborator al unor ziare și reviste de orientări diferite.

În perioada interbelică, Sadoveanu a fost un susținător al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, care promova idealurile democrației și ale reformei agrare. A fost ministru al Cultelor și Artelor în guvernul condus de Iuliu Maniu, între anii 1928 și 1930. A fost, de asemenea, președinte al Adunării Deputaților, între 1931 și 1932. A fost un critic al regimului autoritar instaurat de regele Carol al II-lea, în 1938, și al celui fascist al lui Ion Antonescu, în 1940.

În perioada postbelică, Mihail Sadoveanu a fost un adept al comunismului și al alianței cu Uniunea Sovietică, pe care le-a considerat garanții ai independenței și progresului României. Astfel, a devenit membru al Partidului Comunist Român încă din anul 1944 și apoi al Frontului Democrației Populare, formaţiuni care au preluat puterea după Al Doilea Război Mondial.

Sadoveanu fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, între anii 1947 și 1948, și între 1958 și 1961, devenind astfel șeful statului român. Sadoveanu nu şi-a ascuns orientarea politică, fiind un colaborator al regimului comunist, acceptând să își adapteze opera la cerințele realismului socialist și să își exprime loialitatea față de liderii comuniști, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

Marele scriitor a suferit un infarct care i-a afectat vorbirea, lăsându-l aproape orb. Mihail Sadoveanu a murit la 19 octombrie 1961, la București, în urma unui infarct. A fost înmormântat la Mănăstirea Văratec, în județul Neamț, alături de soția sa, Ecaterina.

Sadoveanu a lăsat în urmă o operă vastă și complexă, care a influențat generații de scriitori și de cititori. A fost un om de o cultură impresionantă, un spirit curios și un patriot controversat, fiind unul dintre cei mai importanți și mai cunoscuți prozatori români din secolul al XX-lea și un exemplu de talent și de longevitate pentru literatura română.