Emil Cioran, filosoful seducţiei şi al paradoxului, un om de o inteligenţă rară

5 min


2
2 puncte

Emil Cioran a fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai lumii din secolul al XX-lea, fiind descris ca un aristocrat al dubiului, un dandy al metafizicii sau un stilist al disperării, parte a generaţiei interbelice a mentorilor, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade şi Petre Ţuţea.

Emil Cioran s-a născut în data de 8 aprilie 1911, în satul Rășinari, din comitatul Sibiu, pe atunci în Austro-Ungaria (azi în județul Sibiu, România). Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran, născută Comaniciu, era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Formarea lui Emil Cioran

După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, a început, la vârsta de 17 ani, studiul filozofiei la Universitatea din București. Acolo a fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, fiind discipol al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu.

Bun cunoscător al limbii germane, i-a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”.

În ultimul an al facultăţii a publicat articole în periodicele „Calendarul“, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ şi „Azi“, iar după absolvire, în anul 1932, s-a înscris la doctorat, în speranţa obţinerii unei burse în Franţa sau în Germania.

emil cioran
Emil Cioran, în perioade diferite ale vieţii sale

Un an mai târziu, a obținut o bursă a Fundaţiei Humboldt, care i-a permis să continue studiile de filosofie la Berlin, până în anul 1935, unde a intrat în contact cu gândirea lui Nicolai Hartmann și a lui Ludwig Klages.

În anul 1934, i s-a publicat în România primul volum, „Pe culmile disperării“, pentru care a primit Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români. Un an mai târziu i-a fost publicată „Cartea amăgirilor“, urmată de „Schimbarea la faţă a României“, în anul 1936 şi „Lacrimi şi sfinţi“, în anul 1937.

• CITEŞTE ŞI:  George Ochialbi, un pianist și violonist de etnie romă, care a cucerit Europa

Profesor pentru un an, după care a plecat din ţară

Revenit în ţară în aunl 1936, Emil Cioran a încercat o carieră didactică. A devenit timp de un an profesor de filosofie la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, fără însă să fie atras de această latură pedagogică. De altfel, Cioran le spunea studenţilor să nu înveţe, fiindcă filosofia nu trebuie învăţată, ci trebuie judecată.

În anul 1937, a obţinut o bursă a Institutului Francez din București şi a plecat la Paris, şederea sa aici prelungindu-se până în anul 1944.

Între timp, a cunoscut-o, chiar la cantina studenţească, când lua masa, pe Simone Boué. Aceasta, fără a-i fi fost soţie în acte, i-a stat alături filosofului până la plecarea acestuia în eternitate. Se spune că Simone Boué a fost cea care, de fapt, a adus un real echilibru în viaţa lui Emil Cioran.

În această perioadă a început să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în anul 1945. În acelaşi an, Emil Cioran s-a stabilit definitiv în Franța, în Cartierul Latin din Paris, unde a trăit ca apatrid după ce autorităţile comuniste i-au retras cetăţenia română.

În anul 1949, a fost publicată „Précis de décomposition“ („Tratat de descompunere“), prima sa carte în limba franceză. Volumul i-a adus în anul 1950 Premiul Rivarol, singurul pe care Emil Cioran l-a mai acceptat, refuzând ulterior toate distincţiile şi premiile care aveau să îi fie acordate, pecum şi remuneraţii de mii de franci. De asemenea, a decis să trăiască o viaţă retrasă, nefiind atras de publicitate.

Temele operei lui Emil Cioran

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, a fost atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în anul 1932, de tânărul Cioran: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”

Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc.

• CITEŞTE ŞI:  Insula Şerpilor din Brazilia, unul dintre cele mai periculoase locuri din lume

Emil Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.

Dar cel mai bine Emil Cioran însuşi îşi sintetizează propria viaţă şi operă: „Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”

Controversele legionare

Cioran a fost şi un om al contrastelor. În tinereţe se declara, într-un articol, admirator al lui Hitler și justifica provocator „Noaptea cuțitelor lungi”, manifestând vădite afinităţi legionare, la fel ca şi prietenii săi Ţuţea şi Eliade.

Deși n-a fost membru oficial al Mișcării legionare, Emil Cioran a fost simpatizant al acesteia, fiind activ în organizație. În noaptea în care a fost asasinat istoricul Nicolae Iorga, Cioran a citit în public o poezie proprie de laudă la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu.

Ulterior, Cioran s-a dezis de legionarism, aceste viziuni fiind repudiate peste ani, cu furie și rușine, motivându-le ca fiind „inadmisibile rătăciri ale tinereții”. Mai mult, a făcut eforturi inclusiv pentru a-l salva pe scriitorul evreu Benjamin Fondane de la Auschwitz.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea lui Mihai Eminescu, un subiect controversat şi intens disputat

Ultimii ani şi sfârşitul lui Emil Cioran

Însă, în anul 1981, venit pentru un colocviu la Răşinari, Cioran avea să o cunoască şi să se îndrăgostească de Friedgard Thoma. Aceasta era o tânără cu calităţi extraordinare, inteligentă, cultă, care preda filosofia la o facultate din Germania şi cu care ulterior a întreţinut o corespondenţă intensă bazată pe o admiraţie intelectuală – şi nu numai – profundă şi reciprocă, numită ulterior de Cioran „blestemul său indispensabil”.

În anul 1990, la vârsta de 79 de ani, Emil Cioran era considerat cel mai important stilist francez al secolului. Asta, deşi nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.

În ultimii ani ai vieţii a fost chinuit de boala Alzheimer, fiind internat la Spitalul Broca, un centru renumit din Paris, unde Simone Boué, partenera sa de viaţă, l-a vizitat zilnic, l-a îngrijit şi i-a fost alături până în ultima clipă.

Emil Cioran a trecut la cele veşnice în data de 20 iunie 1995, la vârsta de 84 de ani, şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Casa filosofului din comuna natală este acum o proprietate privată, pe care se află un bust al filosofului. Anual, în sat au loc colocviile „Emil Cioran“, iar oamenii din localitate încă îi ştiu bine viaţa şi păstrează despre el cele mai frumoase amintiri.

După moartea Simonei Boué, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris a decis restituirea tuturor documentelor către persoana care le-a găsit, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Emil Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

2
2 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via